Rolul de „închisoare-pedeapsă” este îndeplinit de temniţele puterii laice. Slujbaşii agiei şi spătărei reţin noapte de noapte personaje diferite fie ca urmare a aunei descinderi ad-hoc, fie folosind informaţiile primite.
Capitala arată ca un mic târg care nu va avea, în tot secolul, mai mult de 50.000 de locuitori, unde toată lumea cunoaşte pe toată lumea, unde bârfele circulă destul de repede.
Problemele unui cuplu sunt împărtăşite de vecini, iar devierile nu rămân neobservate, în ciuda faptului că se trec frecvent cu vederea, după plata bloabei. Intervenţia soţului necesită şi apariţia documentului scris care arată că nevasta adulteră şi amatul ei ajung deseori la „grosul” spătăriei sau al agiei şi, în provincie, în „grosul” ispravnicului.
Amantele şi prostituatele, acuzate că distrug familia, trec şi ele prin aceste temniţe. Femeia nu se bucură de o cercetare dreaptă, se consideră că vinovăţia este dovedită chiar de natura ei. În aceste cazuri, dincolo de privarea de libertate, pe o perioadă nedeterminată de timp, femeia suportă şi pedeapsa: surghiunirea cât mai departe de casa presupusului amant, pentru că păstrarea şi protejarea familiei are prioritate.
Luxandra din Găeşti, judeţul Vlaşca, este închisă, de mai multe ori, la mănăstirea Dintrunlemn, considerându-se a fi cauza certurilor dintre soţii Costandin şi Maria; o altă femeie din Slănic, judeţul Saac, se vede obligată să-şi vândă tot avutul şi să părăsească pentru totdeauna satul şi regiunea unde locuieşte amantul, pe seama căruia se îmbogăţise, aşa cum afirmă fiul.
În Bucureşti, spătăria şi agia purtau numele celui care în momentul respectiv conducea această instituţie. La 2 octombrie 1763, la „grosul dumnealui Pantazi Câmpineanu”, este adusă Trandafira, soţia lui Ioniţă cojocarul din mahalaua Gorganului, prinsă de straja domnească „într-o casă pă Podul Calicilor la 4 ceasuri din noapte, fiind cu doi neguţători”.
Aceste mici locuri de recluziune au un caracter temporar şi tranzitoriu, femeia şi cei doi clienţi ai ei vor petrece acolo între două şi patru săptămâni. Perioada depinde în mare parte de rapiditatea slujbaşilor şi de iuţeala dezlegării limbilor, până se află statutul persoanelor prinse în păcat, până se anunţă soţul, până se porneşte jalbă spre pedepsirea vinovaţilor.
După identificare şi plata gloabei, bărbatul îşi recapătă libertatea. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre femeie: şi ea plăteşte gloaba, dar, pentru a părăsi temniţa, are nevoie de acordul soţului; dacă nu îl primeşte, de la „gros” este trimisă la mănăstire unde rămâne până când acesta se decide s-o ierte sau s-o reclame în justiţie.
