O biografie neautorizată încearcă să facă lumină asupra motivelor care l-ar fi putut împinge pe bucătarul-vedetă Anthony Bourdain la sinucidere.
Potrivit noii cărți, după ce s-a plâns de gelozia lui, ultima sa parteneră Asia Argento i-ar fi scris într-unul dintre ultimele mesaje schimbate cu el, cu câteva ore înainte de a muri, să „nu o mai streseze”.
Aceasta este una dintre informațiile, prezentate în avanpremieră de New York Times, al cărții“Down and out in paradise”, a jurnalistului american Charles Leerhsen, care va fi publicată pe 11 octombrie la editura Simon and Schuster, scrie la Repubblica.
Controverse
Biografia – a reiterat editorul – va fi publicată în ciuda multiplelor avertismente și amenințări cu procese de calomnie. Pe lângă fratele bucătarului, Christopher, în controversă este implicată și Asia Argento. Ea însăși mare acuzatoare a lui Harvey Weinstein și una dintre liderele mișcării #MeToo. Actrița a declarat pentru New York Times că nu a citit cartea, dar a punctat: „I-am scris clar acelui bărbat că nu poate publica nimic din ceea ce i-am spus”.
Potrivit reconstituirii lui Leerhsen, Asia Argento ar fi amenințat cu despărțirea după ce bucătarul s-a enervat din cauza unei fotografii în care flirta cu jurnalistul francez Hugo Clement în holul unui hotel. „Nu sunt gelos că ai fost cu un alt bărbat. Nu ești proprietatea mea. Ești liberă. Dar tu nu m-ai luat în seamă. Mi-ai zdrobit inima și viața”, ar fi scris Anthony.
“Down and out in paradise” este o biografie bazată pe peste 80 de interviuri și documente, inclusiv e-mailuri și mesaje din telefonul și laptopul bucătarului.
Sinuciderea
Bourdain s-a sinucis în iunie 2018, într-o cameră de hotel din Franța, la sfârșitul unei zile de muncă.
Rudele și prietenii, precum și Argento însăși, au contestat conținutul cărții.
„De fiecare dată când vorbește despre familia noastră, fie sunt lucruri inventate, fie sunt total greșite”, a declarat Christopher Bourdain pentru New York Times.
Apare în scenă fosta soție
Leerhsen va avea însă de partea sa o aliată puternică: Octavia Busia-Bourdain, cea de-a doua soție a bucătarului și, până la moartea sa, confidenta sa, în ciuda despărțirii lor din 2016.
„Îmi urăsc fanii. Urăsc să fiu faimos. Îmi urăsc munca. Mă simt singur și trăiesc într-o stare de nesiguranță perpetuă”, îi scrisese Anthony într-unul dintre ultimele sale mesaje pline de angoasă înainte de a se sinucide.
Ca și alții înaintea lui, Leerhsen a încercat și el să găsească un motiv pentru gestul extrem al bucătarului care, în ultimele sale zile, și-a injectat steroizi, a băut în exces și a vizitat prostituate, copleșit de singurătate.
Bourdain, scrie Leerhsen, s-ar fi spânzurat după o seară petrecută singur, mâncând și bând în exces. Fotografia „incriminatoare” de la Hotel de Russie (cea în care Asia Argento apărea alături de Hugo Clement) fusese publicată cu cinci zile înainte, iar Bourdain a avut crize de furie extremă. În zilele următoare el „a căutat pe Google numele partenerei sale de sute de ori”, scrie Times, iar cei doi s-au certat.
“Sunt îndrăgostit iremediabil de acea femeie”, i-ar fi mărturisit Anthony Octaviei, care, după sinuciderea acestuia, controlează moștenirea soțului ei și, prin urmare, și calculatoarele și telefoanele mobile cu mesaje.
Nu este pentru prima dată când Asia Argento este acuzată că s-ar fi aflat la baza sinuciderii: „Se spune că eu l-am ucis”, a declarat ea în septembrie 2018 pentru Daily Mail: „Dar pe de altă parte și el mă înșela. Nu a fost o problemă pentru noi.”