Verdict: sinucidere. Parchetul a dispus clasarea dosarului privind decesul cetăţeanului iranian Mansouri Gholam Reza,

04 Sep 2020 | scris de A.V.
Verdict: sinucidere. Parchetul a dispus clasarea dosarului privind decesul cetăţeanului iranian Mansouri Gholam Reza,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus clasarea dosarului având ca obiect decesul cetăţeanului iranian Mansouri Gholam Reza, survenit pe 19 iunie în incinta Hotelului Duke din Capitală, concluzia anchetatorilor fiind că acesta s-a sinucis, transmite Agerpres.

"La data de 03.09.2020, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus clasarea cauzei având ca obiect decesul cetăţeanului iranian Mansouri Gholam Reza, survenit la data de 19.06.2020 în incinta Hotelului Duke din Bucureşti. Pentru a dispune astfel, procurorii au stabilit că Mansouri Gholam Reza s-a precipitat de la etajul 5 al hotelului prin iluminatorul interior, de la o înălţime de 20 de metri, lovindu-se de podeaua de la parterul hotelului, decedând pe loc, la ora 14:27:56, ca urmare a leziunilor incompatibile cu viaţa, acţiunile sale constituind un act suicidar", se arată într-un comunicat al procurorilor.

Anchetatorii susţin că iranianul eliberase camera ocupată de la etajul 6 al hotelului şi îndeplinise formalităţile de plecare, după care a urcat cu liftul de la parter până la etajul 5.

"S-a mai stabilit că din momentul urcării în liftul de la parter şi până în momentul decesului au trecut 57 de secunde, cetăţeanul iranian fiind singurul client din hotel. Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că nicio altă persoană nu a fost implicată în precipitarea cetăţeanului iranian", mai spun procurorii

La data producerii evenimentului, Mansouri Gholam Reza era implicat într-o procedură de extrădare aflată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, fiind supus măsurii preventive a controlului judiciar, având interdicţia de a părăsi ţara şi obligaţia de a se prezenta la organul de poliţie conform unui program de supraveghere.

Identitatea cadavrului a fost stabilită în baza paşaportului găsit în vestimentaţia acestuia şi a înscrisurilor obţinute de la hotel, respectiv de la instanţa de judecată.


"Pentru stabilirea situaţiei de fapt menţionate mai sus, procurorii au avut în vedere, în principal, următoarele: constatările efectuate şi probele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului, declaraţiile martorilor, raportul medico-legal de necropsie, înscrisurile obţinute de la Curtea de Apel Bucureşti, de la Biroul supravegheri judiciare şi de la Hotelul Duke, imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în hotel, datele extrase din telefoanele mobile şi datele obţinute de la operatorii de telefonie mobilă", precizează Parchetul.

Conform unor articole din presă, Mansouri Gholam Reza este un cleric iranian, fost magistrat în ţara sa, fiind dat în urmărire internaţională de către Iran pentru fapte de corupţie.

Pe de altă parte, el era acuzat de militanţii pentru drepturile omului că a ordonat torturarea şi încarcerarea unor ziarişti independenţi din Iran.

După ce a fost depistat în România, procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti au solicitat în instanţă arestarea provizorie, în vederea extrădării în Iran.

Pe 12 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de arestare, iar judecătorii au decis ca iranianul să fie plasat sub control judiciar, sub supravegherea Secţia 1 Poliţie din Capitală, el având interdicţia de a părăsi România.

Magistraţii români au fixat atunci termen pe 10 iulie, data la care Iranul trebuia să prezinte cererea de extrădare. De asemenea, a fost emisă o adresă la Oficiul Român pentru Imigrări pentru a se întocmi un raport cu privire la situaţia respectării drepturilor omului în Iran pe parcursul procedurilor penale şi cu privire la situaţia închisorilor din această ţară.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră