Regatul Unit pare să se îndrepte spre o ieşire dură din Uniunea Europeană (UE) după avansul devastator al formaţiunii Brexit a populistului Nigel Farage în alegerile europene, în care votanţii au sancţionat marile partide după eşecul în ce priveşte concretizarea "divorţului" de Bruxelles, scrie luni EFE, preluată de Agerpres.
Partidul Brexit, creat la începutul anului de fostul lider al Partidului pentru Independenţa Regatului Unit (UKIP), apare ca forţa cea mai votată şi care va trimite cel mai mare număr de europarlamentari în forul de la Strasbourg, cu cel puţin 28 de mandate, după numărarea unei mari părţi a voturilor.
Regatului Unit îi revin 73 de locuri în Parlamentul European, însă reprezentanţii britanici vor deţine aceste mandate până ce ţara va ieşi din blocul european, în mod previzibil pe 31 octombrie dacă nu va exista o nouă amânare a "Brexitului".
Deşi rezultatele finale vor fi cunoscute luni sau chiar marţi, odată cu numărarea voturilor în Irlanda de Nord, mesajul alegătorilor este oricum clar în favoarea "Brexitului", adaugă EFE.
Proeuropenii din Partidul Liberal Democrat, formaţiune care cere un al doilea referendum, s-au situat pe poziţia secundă, cu cel puţin 15 eurodeputaţi până acum şi 20,3% din voturi.
În ciuda faptului că liberal-democraţii lui Vince Cable se află pe locul al doilea, ei sunt mult în urma Partidului Brexit, care a reuşit să atragă votul multor conservatori nemulţumiţi de felul cum a negociat guvernul Theresei May, potrivit specialiştilor.
Aceste rezultate arată că votanţii au optat pentru cele două formaţiuni care au oferit claritate în ce priveşte retragerea ţării din blocul european: una, pentru ieşire (Partidul Brexit) şi cealaltă, pentru rămânere (Liberal Democraţii).
Peste 40 de milioane de persoane au fost chemate joi la urne în Regatul Unit, dar rata de participare s-a situat la 37%, cu două puncte mai mult faţă de precedentul scrutin din 2014.
Regatul Unit nu preconiza să participe la aceste alegeri după ce cetăţenii au votat la un referendum organizat în iunie 2016 în favoarea ieşirii din UE.
La aproape trei ani după consultarea populară, care a avut o prezenţă de peste 70%, guvernul conservator nu a reuşit să treacă de parlament acordul privind "Brexitul" negociat cu UE şi nici să se înţeleagă cu laburiştii pentru a ajunge la un consens care să permită depăşirea impasului actual.
Odată cu ieşirea Regatului Unit din UE, cele 73 de mandate deţinute vor reveni altor state, dar, până când acest lucru se va întâmpla, eurodeputaţii britanici îşi vor prelua mandatele la constituirea noului parlament european, pe 2 iulie.
Alegerile europene din Regatul Unit au avut loc în mijlocul unei profunde crize politice privind "brexitul", care a forţat-o pe şefa guvernului de la Londra, Theresa May, să-şi anunţe demisia din fruntea conservatorilor pentru data de 7 iunie, urmând să rămână în funcţie până la alegerea unui succesor al cărui nume este aşteptat să fie cunoscut înainte de finalul lui iulie.