Teatrul Excelsior devine prima instituție teatrală din România care stabilește un record la nivel mondial.
Recordul mondial stabilit la finalul anului 2018 de Teatrul Excelsior cu cea mai mare gradenă rotativă din lume, construită special pentru spectacolul ''Vlaicu Vodă'', va fi oficializat, luni, la Sala ''Ion Lucian'' a instituţiei de cultură, în cadrul unui eveniment special, informează un comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES.
Vor participa actori şi tehnicieni din echipa spectacolului "Vlaicu Vodă", alături de reprezentanţi ai instituţiilor care au făcut posibilă realizarea superproducţiei, şi vor fi acordate certificatele emise de către Guinness World Records care atestă performanţa stabilită de Teatrul Excelsior.
"Această recunoaştere este cu atât mai importantă pentru noi cu cât nu am... depăşit o performanţă deja înscrisă, ci suntem primii care scriu în Cartea Recordurilor o astfel de performanţă în domeniul cultural-artistic. O realizare cu atât mai valoroasă! Este un dar pe care Teatrul Excelsior îl face tuturor românilor. Au fost peste 700 de oameni care au lucrat zi şi noapte pentru reuşita acestui proiect! Ne dorim ca performanţa noastră să îi inspire pe toţi cei care realizează proiecte culturale (...)", spune Adrian Găzdaru, managerul Teatrului Excelsior, citat în comunicat.
În premieră, publicul va avea ocazia să urmărească imagini din "Making Of Vlaicu Vodă" şi să urmărească momente memorabile din spectacol, ce surprind universul fascinant şi rolul esenţial al gradenei rotative în conceptul regizoral şi scenografic.
Reprezentanții Guinness World Records au omologat recordul stabilit de teatrul din țara noastră. Distincția a fost acordată pentru cea mai mare gradenă rotativă din lume.
Aceasta a fost construită special pentru spectacolul „Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila, eveniment organizat de Primăria Capitalei prin Teatrul EXCELSIOR, cu prilejul celebrării Centenarului Marii Uniri.
„Este o mare onoare și bucurie să fim în Cartea Recordurilor. Pentru noi, este cu atât mai important cu cât recunoașterea a venit pentru spectacolul „Vlaicu Vodă”, un proiect special, dedicat Centenarului Marii Uniri, la care a lucrat cu responsabilitate și dedicare o echipă formată din peste 700 de artiști și tehncieni. Cred că, alături de aplauzele publicului, această recunoaștere este cea mai mare bucurie pe care Teatrul EXCELSIOR și-o putea dori în acest moment aniversar”, a declarat Adrian Găzdaru, managerul Teatrului EXCELSIOR.
Primăria Capitalei, prin Teatrul EXCELSIOR, a organizat unul dintre cele mai așteptate proiecte de pe agenda Centenarului Marii Uniri: „Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila, în regia lui Horia Suru.
Spectacolul a făcut parte dintr-o producție-eveniment care și-a propus să ofere o experiență teatrală complexă, desfășurată pe parcursul unei zile întregi, ambientată în secolul al XIV-lea, în contextul domniei lui Vlaicu Vodă.
Evenimentul s-a desfășurat în Piața Constituției din București, în perioadele 8 – 10 iunie și 22 – 26 august 2018, între orele 10:00 și 22:30.
Satul medieval construit în mărime naturală pentru acest eveniment a evocat, în cele mai mici detalii, fascinanta lume de acum șase veacuri.
Nouă case, opt turnuri de apărare, patru ateliere de meșteșugari, un han și o biserică (interpretare după biserica Sân Nicoară, Curtea de Argeș), sute de costume și măști populare, zeci de muzicieni (instrumentiști, cor și ansamblu arhaic), alături de săteni, străjeri, călăreți, meșteșugari (olari, pielari, sculptori în lemn și țesătoare) au reconstituit, exact ca odinioară, atmosfera tipic medievală.
CREDIT FOTO: Elena Coman. Sursa: www.teatrul-excelsior.ro