1 octombrie 1992. În ciuda celor trei ani de libertate, Bucureștiul părea încă nesigur de drumul său occidental.
Coliziunea vestului cu estul s-a produs în sfârșit, în acea joi de început de octombrie, pe stadionul Național, atunci când Michael Jackson a apărut din senin, din măruntaiele scenei, în strigătele gâtuite de emoție ale celor 70.000 de oameni veniți să asiste la istorie.
Întreaga elită politică a vremii, dornică să se asocieze cu uriașul eveniment, este prezentă, la locuri de cinste, despărțiți de doar câțiva metri de idolul unei întregi planete.
Și nu orice fel de idol, ci unul american și planetar. La cei 70 de ani pe care tocmai îi împlinise, liberalul Radu Câmpeanu plânge și declară, conform presei vremii: ”Mă simt ca în străinătate!”.
Era totuși vremea când bucureștenii încă ascultau exclusiv casete audio piratate, luate din târg de la Vitan, beau suc de la dozator Tec și cel mai de anvergură show international la care aveau acces era festivalul Cerbul de Aur, și acela la Brașov.
Mulți dintre cei prezenți spun despre acel spectacol din 1992 (parte dintr-un tur în 69 de țări al aristului, desfășurat pe durata a un an și jumătate) că rămâne și astăzi cel mai impresionant show din istoria Bucureștiului și a României.
Difuzat de HBO, spectacolul bate orice record de audiență al postului. Scena memorabilă care a atras atenția întregului glob asupra Bucureștiului este cea în care Cora Popescu, o tânără de doar 16 ani, urcă pe scenă alături de Jackson, îl îmbrățișează și dansează cu acesta pe câteva acorduri din ”She’s Out of My Life”.
Concertul durează puțin peste 2 ore și se termină în lacrimile celor prezenți, care îi strigau insistent lui Michael că îl iubesc și că nu vor să plece.
Artistul avea să fie atât de impresionat de atmosfera din București încât se întoarce în capitală, în 1996, tot pe Lia Manoliu. Dar farmecul și pasiunea oamenilor care au trăit acel prim moment, din 1992, nu vor mai fi egalate vreodată.