Pentru că era seara întâlnirii cu unul dintre cei mai mari actori români contemporani - Marcel Iureș - , cel care a jucat pe platourile de filmare de la Hollywood alături ce cei mai cunoscuți actori ai lumii, adevărate legende vii ale filmului, locuitorii din Caracal, fericiții posesori ai unui bilet la spectacolul ”Moș Nichifor” (adaptare după povestirea Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creangă), s-au pregătit special pentru importantul eveniment.
Astfel, doamnele și-au scos din șifoniere toaletele cele mai elegante, iar bărbații au îmbrăcat costumele cu pantalonii ”la dungă” și pantofii bine lustruiți, pentru că nu te poți înfățișa oricum la această mare sărbătoare a spiritului.
Cu toate astea, să nu pară că sunt emoționați și copleșiți de șansa întâlnirii cu un așa actor, au început să apară (ca de fiecare dată) cu numai 10 minute înainte de începerea spectacolului.
Așa cum se știe, Ion Creangă n-a fost doar autorul (ridicat la rang de universalitate) al Amintirilor din copilărie, ci, cu oralitatea-i binecunoscută, cu umorul și expresiile tipic țărănești a creat și câteva povestioare mai deocheate, care fac deliciul oricărui consumator serios de literatură clasică.
Nefiind, totuși, atât de directă ca ”Povestea…poveștilor”, povestirea de față păstrează în ea o tensiune erotică, tensiune ce crește gradual odată cu desfășurarea evenimentelor, alimentată permanent de ”coțcărelile” lui Moș Nichifor.
Deși piesa este jucată în numai două personaje - Moș Nichifor (Marcel Iureș) și o tânără evreică de curând măritată cu un bărbat cam molâu (Ruxandra Maniu) - talentul și jocul atât de convingător al actorilor umplu scena, spectatorii așteptând cu sufletul la gură derularea evenimentelor ca și cum ei înșiși ar face parte din poveste.
Ba mai mult, măiestria lui Marcel Iureș, expresivitatea sa, tonul din glas, atitudinea, coordonarea mișcărilor, puterea de a crea și de a induce imagini cu anumite gesturi și un anumit limbaj al trupului, te fac să „vezi”, ca și cum ar fi reale, căruța încărcată cu bagaje, caii albi, drumul prăfuit de țară, pădurea înverzită, poiana cu flori, ba chiar și noaptea neagră, prilej și cadru pentru subtile, plăcute și împlinite ”coțcăreli”.
Cu un limbaj aluziv, dar decent până la miezul pur al cuvântului rostit, cu replici care țin de un adânc farmec al înțelepciunii populare din vremuri demult apuse, piesa este pe gustul publicului care se amuză, se relaxează, se îngrijorează, se dedulcește la ”coțcăreli”, sub biciușca mânuită cu bunăștiință de maestrul Marcel Iureș.
La ieșirea din teatru, pe fața fiecăruia se citea (fără exagerare!) satisfacția trăirii unui act artistic bine dozat și interpretat, semn că piesa (regizată de Alexandru Dabija) și jocul actorilor și-au atins scopul.
Peste frumoasa urbe, cu oameni la fel de frumoși, se lasă seara. Dar nu-i nimic, și mâine e o zi, cu un alt spectacol, dar cu același actor, magistralul Marcel Iureș. Noapte bună, olteni coțcari!
