La Rotterdam, în Olanda, va începe să se producă energie electrică din pâine veche. În tot orașul au fost instalate 130 de containere pentru a colectarea resturilor de pâine veche, care apoi va fi procesată pentru a produce biogaz, relatează RADOR.
Proiectul pilot BroodNodig a fost lansat în urmă cu trei ani, fiind o inițiativă privată care a primit sprijin din partea primăriei.
În toată această perioadă, organizatorii au adunat 125 de mii de kilograme de pâine – cantitate suficientă pentru a alimenta cu biogaz 50 de apartamente pe un an întreg.
Iar dacă aceeași cantitate de pâine ar fi folosită pentru producerea de energie electrică, ar putea fi ţinute aprinse 2.000 de becuri timp de un an.
Rotterdamul nu este primul oraș din Olanda unde s-a încercat obținerea de energie electrică din pâine.
Anul trecut, la Amsterdam au fost instalate containere similare pentru colectarea pâinii învechite.
Potrivit statisticilor Centrului olandez de studii privind nutriția „Voedingscentrum”, fiecărui locuitor din Țările de Jos îi revin, anual, 41 de kilograme de alimente aruncate, din care 22% reprezintă pâine și produse de patiserie.
Pe lângă această utilizare alternativă a pâinii, specialiştii analizează şi dezvoltarea unor proiecte prin care să se reducă cantitatea de pâine aruncată, inclusiv de către magazine și restaurante.
În Europa există deja astfel de proiecte: de exemplu, în România, unele magazine și restaurante oferă alimente în scop caritabil cu trei zile înainte de data expirării, iar în Finlanda există de trei ani o aplicație mobilă, care ajută comercianţii să-şi vândă produsele cu puţin timp până la expirare la un preț redus.