Azi, 5 februarie 2018, se împlinesc exact 28 de ani, 2 luni şi 27 de zile de când nu mai există Zidul Berlinului. Adică exact atâţia ani, atâtea luni şi atâtea zile cât a existat acesta : 28, 2, 27.
Din 1961 până în 1989, Zidul Berlinului a divizat oraşul şi lumea. Data de 5 feburarie 2018 marchează exact această coincidenţă în timp şi în cifre.
Zidul Berlinului a fost ridicat la 13 august 1961 şi a căzut la 9 noiembrie 1989, după, cum spuneam, 28 de ani, 2 luni şi 27 de zile. Pe scurt, existenţa lui a fost explicată prin necesitatea protejării de duşman, excluderea celuilalt, marcarea propriului teritoriu, afirmarea autorităţii şi, până la urmă, a fost condiţia unică a existenţei Republicii Democrate Germane (RDG).
Dar divizarea Berlinului a împărţit şi lumea, între Est şi Vest. Cupluri, familii, prieteni au fost despărţiţi cu brutalitate unii de alţii.
Denumirea dată de regimul comunist est-german pentru acest zid, aceea de "barieră de protecţie antifascistă" a fost o înşelătorie, căci scopul acestui zid nu era acela de a ţine departe posibilii intruşi, ci de a preveni orice fugă a celor din Est în Vest.
Cu toate acestea, tentative au existat, atât de trecere ilegală a frontierei germano-germane, de sfidare a Zidului, ci şi de fugă pe căi ocolite, prin alte ţări, spre Lumea Liberă. Una dintre ţările prin care est-germanii au încercat să fugă spre Iugoslavia şi ulterior spre Lumea Liberă a fost chiar România, sute de frontierişti est-germani încercându-şi norocul la frontierele noastre în anii comunismului.
Ridicarea zidului Berlinului îşi are originile în statutul Berlinului, mai precis în acordurile de la Potsdam (1945), care prevedeau existenţa a trei zone de ocupaţie occidentale şi a unei zone de ocupaţie sovietică în fosta capitală germană.
Cele trei zone occidentale constituiau, chiar în inima RDG, o enclavă occidentală care demonstra constant contrastul existent între un nivel de trai înalt şi relativa mizerie din ţările comuniste. Mulţi locuitori din RDG profitau de breşa deschisă în frontierele ţării la Berlin, pentru a se refugia în Berlinul de Vest, se arată într-o analiză postată pe site-ul Instititului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Potrivit statisticilor, înaintea construirii Zidului Berlinului, între 1952 şi 1961, 2.245.000 de refugiaţi au fugit din RDG în Vest. De aceea ridicarea Zidului a devenit vitală pentru regimul est-german care dezminţise, minţind, de fapt, că intenţionează să ridice Zidul.
Regimului din RDG i-au fost necesare doar câteva zile pentru a trage sârma ghimpată, a bloca străzile şi a tăia Berlinul în două. Construirea zidului simbol al Războiului Rece a început la scurt timp după aceea.
În noaptea de 12 spre 13 august 1961, limita dintre sectorul sovietic şi cele trei sectoare occidentale a fost barată, iar autorităţile est-germane au început construirea unui zid prevăzut cu sârmă ghimpată. Această lezare a libertăţii individuale, care a dus la separarea multor familii, avea să deranjeze o mare parte a opiniei publice mondiale. S-a vorbit despre „zidul ruşinii”. În plan practic, ridicarea zidului Berlinului a creat imposibilitatea totală a berlinezilor din Est de a se deplasa în Vest, iar emigraţia a fost stopată, chiar dacă au existat tentative de trecere a zidului în care mulţi dintre ei şi-au pierdut viaţa.
La un an de la construirea Zidului, Peter Fechter, în vârstă de 18 ani, a încercat să îl escaladeze, pentru a ajunge în Berlinul de Vest. Dar când a ajuns sus, grănicerii RDG l-au împuşcat. A căzut în partea estică a Berlinului, zăcând circa o oră şi cerând ajutor. În cele din urmă grănicerii l-au ridicat pe rănit, dar acesta a decedat după câteva ore. Întreaga lume civilizată a fost oripilată de acest moment.
Până la căderea sa, în 1989, Zidul a făcut 136 de victime. Au fost construite 40 de tuneluri pentru a fi folosite la evarea din Est în Vest. Primul a fost construit în septembrie 1961, iar ultimul la sfârşitul lui 1981.
CREDIT FOTO: legallegacy.wordpress.com
