FRONTIERIŞTII. De ce fugeau est-germanii prin România, în Germania Federală?

20 Iun 2016 | scris de Marina Constantinoiu Istvan Deak
FRONTIERIŞTII. De ce fugeau est-germanii prin România, în Germania Federală?

Când am lansat campania „Frontieriştii”, de la miscareaderezistenta.ro, ne-am asumat din start sarcina de a lua în calcul toate detaliile fenomenului de masă al fugii din România comunistă. Asta presupunea și folosirea României ca țară de tranzit pentru cetățeni din alte țări comuniste care doreau să ajungă în lumea liberă. 

Discuţiile purtate cu diverse persoane familiarizate cu acest fenomen ne-au adus în situaţia de a lărgi cercul victimelor şi dincolo de graniţele României, în acest context.

Soarta a vrut ca prin România să încerce să fugă şi alţi cetăţeni ai lumii comuniste, majoritatea est-germani. Dar au mai fost şi alţii din lagărul comunist - cehoslovaci, bulgari, polonezi, cetăţeni din URSS etc, iar ei sunt consemnaţi în dosarele fostelor servicii secrete comuniste din Germania Democrată (STASI) şi din Republica Socialistă România (Securitate).

cehul

Extras din dosarul CNSAS D010780, vol.35

Supravegherea

Începând cu anii’60, una dintre misiunile ofiţerilor STASI era şi aceea de a supraveghea cetăţenii RDG care stăteau mai mult timp în România în calitate de turişti, studenţi,  sau care efectuau vizite profesionale. Cu această ocazie, STASI se străduia să împiedice tentativele de fugă ale acestora, care se foloseau de România şi de Iugoslavia  pentru a ajunge în Republica Federală Germania (RFG), explică cercetătorul german Georg Herbstritt.

herbstritt

Georg Herbstritt, cercetător

Informatorii STASI raportau, printre altele, faptul că unii est-germani se întâlneau cu cetăţeni români pentru a-i ruga să îi ajute la trecerea lor spre Vest, prin Istanbul sau Iugoslavia.

Georg Herbstritt, care împreună cu cercetătorul român Stejărel Olaru semnează o foarte interesantă carte, intitulată “STASI şi Securitatea”, despre relaţiile dintre cele două servicii de poliţie politică ale RDG şi RSR, explică faptul că una dintre cele mai dificile situaţii politice cu care RDG a trebuit să se confrunte în toată perioada de existenţă a acestui stat a fost dorinţa cetăţenilor săi de a fugi în Occident.carte

În 12 ani de la înfiinţarea RDG, din 1949 până la construirea Zidului Berlinului, în 1961, peste 2,5 milioane de oameni au fugit din Germania de Est prin Berlin. Numai că apariţia Zidului a schimbat complet datele problemei.

Mulţi dintre cei care au aflat, datorită campaniei ”Frontieriștii”, că prin România au încercat să fugă în Germania Federală circa 800 de est-germani, au fost surprinși, și ne-au întrebat ce căutau aceştia în România, când erau la un pas de Republica Federală Germană (RFG). Adică de ce, practic, nu încercau să treacă granița germano-germană, și de ce riscau să vină în România, unde granițele erau păzite strașnic de grăniceri puși să le ferească nu de invazii străine, ci de propria populație, nemulțumită de regimul dictatorial, și care și-ar fi dorit să evadeze și să trăiască într-o țară liberă.

Explicaţia

Apariţia Zidului Berlinului a blocat în mare măsură aceste încercări de evadare. Zidul era bine păzit şi făcea victime. Sigur că încercări au existat, dar au apărut şi alternativele.

Cetăţenii RDG au căutat variante, iar România, cu Dunărea şi ieşirea ei la mare, părea una ideală. În plus, fugarii plecau de la premisa că alte graniţe nu erau supravegheate atât de strict precum cele ale Germaniei de Est, lucru care (depinde de foarte mulţi factori) rareori s-a şi adeverit, dar în majoritatea cazurilor a fost exact invers. România ajunsese să fie considerată cea mai sângeroasă graniţă a Europei. Sângeroasă, pentru numărul românilor cărora le-au fost retezate visele la malul Dunării sau pe făşie. Români al căror număr îl depăşeşte pe cel al victimelor Zidului Berlinului. Cu mult!

Dintre est-germani, din fericire, nu sunt foarte mulţi cei decedaţi, dar nici puţini cei care nu au reuşit să îşi vadă visul cu ochii. Doar 250 au reuşit să ajungă în Occident, dintre cei circa 800 care au încercat.

Colaborarea

Direcţia Principală a IX-a a STASI colabora cu Securitatea română, de la care primea documente privind tentativele de fugă ale unor cetăţeni ai RDG care fuseseră arestaţi în ţara respectivă şi care erau ulterior predaţi Berlinului de Est. Exact acest lucru li s-a întâmplat tuturor celor care nu au reuşit în tentativa lor de a fugi în Vest: ori au fost prinşi la graniţă de români şi arestaţi, ori au fost prinşi în Iugoslavia şi, cu un mare ghinion, returnaţi românilor, căci din România veneau.

Caz celebru

Stefan Appelius, cercetător german, la rândul său specializat în relația STASI-Bulgaria, a găsit mai multe cazuri și documente privind fapte întâmplate cetățenilor est-germani în România.

appelius

Stefan Appelius, cercetător

“Cât de cunoscută era în RDG modalitatea de evadare în Occident prin România, o arată faptul că în vara lui 1981, inclusiv nepotul de 22 de ani al vice-șefului STASI Markus Wolf a încercat să ajungă în Vest pe această cale. Fuga spontană a studentului la medicină a eșuat, iar el a ajuns în închisoare, dar asta arată cât de strâns legați erau oamenii din Estul Europei, fie ei români, cehi, est-germani sau ruși, în speranța găsirii unui mijloc de evadare mai puțin periculos în Vest.

A fost o speranță periculoasă, pentru care mulți au plătit cu viața. Reconstituirea infracțiunilor de la Zidul prelungit este deosebit de dificilă și necesită mult timp, mai ales că ea depinde în mare măsură de evaluarea faptelor singulare și găsirea unui contact direct între victime și rudele lor. Suntem abia la începutul cercetării tentativelor de fugă a est-germanilor la granița de vest a Republicii Socialiste România. Dificultățile suplimentare sunt cauzate de faptul că autoritățile din București, la fel ca și cele din Sofia, au o cu totul altă viziune asupra prelucrării acestor date”, este de părere Stefan Appelius.

Nemulţumire

El, ca şi noi, de altfel, are o mare nemulţumire. „Documentele sunt luate în derizoriu și de multe ori chiar ignorate. Birocrația existentă împiedică accesul la puținele documente oficiale și le transformă inaccesibile inclusiv pentru un cercetător german. De multe ori este infirmată chiar și astăzi existanța anumitor documente, deși anchetele pe căi neoficiale dovedesc existența lor.

Un însărcinat al Guvernului federal, care a fost trimis în România și Bulgaria puțin după 1989 cu mandat oficial de cercetare a destinului cetățenilor est-germani uciși sau dispăruți, s-a întors din România cu lucruri nesemnificative, care au catalogat țara în mod eronat ca fiind nevizată (de neacuzat). Dar există cu adevărat o necesitate însemnată de clarificare. Putem presupune că evaluarea actelor hotărâtoare din România, asemenea celor din Bulgaria, va scoate la lumină soarta tinerilor est-germani uciși în tentativa de a fugi”, susține Appelius, care este specialist în cazurile de trecere frauduloasă a frontierelor bulgare, de către cetăţenii est-germani.

Bulgaria

Fenomenul „frontieriştilor” nu este propriu doar României comuniste, ci şi altor ţări est-europene, cum ar fi cazul Bulgariei, unde au fost ucişi mai mulţi fugari est-germani decât în alte ţări din blocul comunist.

Se spune că RDG îi plătea pe bulgari pentru împuşcarea cetăţenilor săi care încercau să fugă în Iugoslavia sau Grecia. Şi în Bulgaria, ca şi în România, numărul exact exact al victimelor de la graniţe este necunoscut. Cert este că localnicii vorbesc despre victime în rândul est-germanilor, dar şi despre polonezi, cehi, unguri, poate şi români, căci au fost şi temerari care au preferat varianta bulgărească celei pe Dunăre, de exemplu, spre Iugoslavia.

Din arhiva STASI reiese că de opt ori mai mulţi est-germani (comparativ cu trecerile prin România) au încercat să fugă prin Bulgaria şi de zece ori mai mulţi prin Ungaria. Graniţa bulgară cu Turcia şi Grecia a fost foarte bine păzită şi echipată cu cele mai moderne mijloace tehnice de semnalizare.

Păcăleala

Acolo unde se termina zona bulgară erau puse panouri pe care scria „Achtung Grenzzone” („Atenţie, zonă de graniţă!”).avertismentbun

Încă din anii 50, Bulgaria era bine păzită la frontiere. De-a lungul graniţei se întindea o zonă de 15 kilometri, foarte bine păzită. La doi kilometri după graniţă era ridicat un gard de trei metri, care era de fapt o capcană pentru fugari, cărora li se părea că din moment ce au trecut de zona de frontieră, sunt deja liberi. Gardul era legat la o instalaţie specială de alarmă, astfel încât era suficient să-l atingi, pentru a atrage patrula de frontieră.

Ca şi la noi, mare parte a locuitorilor din zonele de graniţă au fost colaboratori ai Securităţii bulgare. În acele zone a fost menţinută special o adevărată psihoză împotriva „teroriştilor şi a diversioniştilor occidentali”.

O mare parte din activitatea poliției politice din România, din  Germania de Est și din alte țări comuniste era dedicată luptei contra celor care intenționau să plece din țară. 
Comunismul, ca sistem, acţiona similar în toate ţările în care a funcţionat.

Cei care doreau să emigreze erau insultați, degradați, considerați oameni de nimic și incriminați, iar acest lucru a dus, ca o consecință, la apariția atâtor victime. Propaganda comunistă nu a vorbit despre emigranți sau refugiați, ci stigmatiza acești oameni drept trădători (ei trădau, în ochii comuniștilor, țara și societatea, fugind).

Comunismul, ca sistem, acţiona similar în toate ţările în care a funcţionat. Zeci de mii de est-germani au fost arestați și trimiși în închisori pentru că au încercat să fugă. Iar circa 800-1000 de est-germani au fost uciși la granițe. În țări precum România sau Cehoslovacia am avut o situație similară. Și majoritatea victimelor erau oameni tineri.

Între stigmatizarea acestor refugiați și crimele de la granițe era o legătură directă. Odată ce declarai oamenii trădători, mai era un singur pas pentru a lupta împotriva lor cu orice mijloace. 

 

Cititorilor care doresc să ne contacteze şi să ne ofere informaţii referitoare la tema frontieriştilor le stau la dispoziţie adresele de emailmarina.constantinoiu@gmail.comistvan.deak2014@gmail.com

 

Alte stiri din Frontieriștii

Ultima oră