Miercuri, 15 noiembrie, la împlinirea a 30 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor de la uzina de autocamioane „Steagul Roşu”, Muzeul Județean de Istorie Brașov, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), a deschis, la Casa Sfatului, expoziția „Brașov 1987”, care cuprinde documente și artefacte referitoare la acest eveniment istoric.
Expoziția prezintă în premieră obiecte personale ale participanților la revoltă, piese aduse din Penitenciarul Jilava, tehnică operativă folosită de Securitate, obiecte din viața cotidiană a anilor ’80, filme și imagini din arhiva TVR și AGERPRES, exemplare din presa internațională, înregistrări audio.
Expoziția face parte dintr-o serie de evenimente organizate cu ocazia împlinirii a trei decenii de la revolta de la Brașov și poate fi vizitată de către cei interesați până în noiembrie 2018.
Ce s-a întâmplat la Braşov în noiembrie 1987
În noaptea de 14-15 noiembrie 1987, mai multe sute de muncitori de la Întreprinderea de Autocamioane Braşov au încetat lucrul, ca urmare a primirii întârziate şi mult diminuate a salariilor, se arată într-un articol publicat de "Caietele CNSAS", nr.4, din 2009.
A doua zi, pentru că nu au obţinut explicaţii satisfăcătoare de la şefii lor, o parte dintre ei a ieşit din întreprindere şi s-a îndreptat spre sediile
judeţean şi municipal ale Partidului Comunist din oraş. Pe parcurs, li s-au alăturat mai multe mii de persoane, pentru că nemulţumirile exprimate coincideau cu cele ale oricărui locuitor al Braşovului, cuprinzând solicitări sociale şi, treptat, politice.
S-a strigat "Jos dictatorul!"
Pentru prima oară după foarte mult timp, pe străzi au răsunat versurile vechiului cântec patriotic „Deşteaptă-te, române!”. Şi ca o noutate absolută, s-a strigat „Jos dictatorul!”, „Jos ticăloşii!”.
Spre deosebire de protestele din Valea Jiului din 1977, unde muncitorii l-au chemat pe Nicolae Ceauşescu să le satisfacă revendicările, la 15 noiembrie 1987 la Braşov, „conducătorul” era considerat răspunzător de situaţia în care se ajunsese, iar mulţimea a distrus simbolurile puterii, afişate peste tot. Este vorba despre steaguri ale partidului şi portrete ale şefului statului, pe care mulţimea le-a transformat în „focuri ale
bucuriei”.
Forţele de ordine au intervenit cu întârziere, din cauza încercărilor de stingere a protestului cu ajutorul activiştilor de partid, dar şi pentru că supravegheau secţiile de vot (erau organizate alegeri pentru consiliile locale). Atunci s-au produs primele arestări, care au continuat în zilele următoare, anchetatorii veniţi din mai multe judeţe interogând sute de persoane la Braşov şi apoi la sediul I.G.M. din Bucureşti.
Anchetă
Negând caracterul politic al protestului, anchetatorii au selectat un lot de 61 de persoane, care au fost judecate într-un simulacru de proces, la 3 decembrie, la Clubul I.A.Bv., şi condamnate pentru „acte de huliganism”. Alături de cei 61, au fost deportate din Braşov alte câteva persoane (participanţi la revoltă sau care îşi exprimaseră solidaritatea cu gestul muncitorilor), care până la evenimentele din decembrie 1989 au fost urmărite permanent de Securitate, vieţile lor şi ale familiilor lor schimbându-se de o manieră categorică.
Curajul muncitorilor de la I.A.Bv. a repus România pe harta disidenţei europene. Astfel, unele organisme şi publicaţii internaţionale şi-au intensificat reacţiile şi comentariile negative la adresa regimului comunist din ţară. Unele opinii contestatare exprimate atunci demonstrau că la sfârşitul anului 1987, în România existau toate condiţiile descătuşării nemulţumirilor cetăţenilor, prin recurgerea la acte de violenţă la o
scară nemaiîntâlnită.
Deschiderea accesului la arhivele comunismului a făcut posibilă lămurirea mecanismelor de „expertiză” și decizie ale puterii, care antrenează vinovății structurale ale oficialilor Partidului, Ministerului de Interne și Securității, un masiv aparat de represiune construit să apere regimul național-comunismului ceaușist.
Departe de a fi fost doar o criză sindicală locală, revolta din 15 noiembrie 1987 a avut capacitatea să scoată la iveală natura aparatului represiv din anii ’80, brutalitatea anchetelor, consolidarea instrumentului fricii difuze, amplificarea suspiciunii și, în final, falimentul profund al politicii economice și sociale a Partidului Comunist.
În cursul desfăşurării evenimentelor de la Braşov, un informator al securităţii est-germane STASI s-a aflat în oraş, trimis de către întreprinderea sa din Republica Democrată Germană (RDG) pentru şase săptămâni, în calitate de reprezentant comercial. Activitatea sa a constat doar în a raporta despre evenimentele care tocmai avuseseră loc şi se circumscrie alături de informările furnizate de un cetăţean român, care era în acelaşi timp şi informator al STASI, în interesul manifestat de est-germani faţă de problemele economice româneşti, scrie revista Historia.
Preocuparea manifestată de STASI pentru situaţia economică a României a pornit iniţial de la necestatea de a cunoaşte posibilitatea României de a-şi respectă obligaţiile de export faţă de RDG, pentru că ulterior să vizeze identificarea efectelor dificultăţilor economice asupra politicii interne şi împiedicarea extinderii în alte ţări ale Tratatului de la Varşovia a unor eventuale proteste din România.
