Potrivit unui studiu efectuat de specialiștii de la Universitatea Harvard, transmis Reuters, Statele Unite ale Americii ar trebui să mențină măsurile de distanțare socială până în 2022.
Studiul a fost transmis în ziua în care SUA anunțat încă 2200 decese în ultimele 24 de ore, ajungând la peste 28.300 decese înregistrate de la izbucnirea pandemiei. În aceste zile când cifrele cresc alarmant, în State se discută despre deschiderea economiei.
Reprezentanții Harvard au publicat studiul în jurnalele de specialitate menționând clar că această distanțare socială se impune până în 2022 dacă nu se efectuează investiții masive în sistemul medical pentru a putea face față unui număr mare de îmbolnăviri sau un vaccin va fi disponibil mult mai repede pe piață.
Au fost oferite dovezi concrete din Coreea de Sud și Singapore unde măsurile drastice au permis sistemului medical să facă față avalanșei de pacienți, iar anchetele epidemiologice extinse au permis izolarea și carantinarea persoanelor pentru a împiedica răspândirea comunitară.
Studiul a dezvăluit că prelungirea acestor măsuri va avea efecte negative și ireversibile în economie, viața socială a cetățenilor și în calitatea actului educativ. Monitorizarea drastică a fiecărui potențial focar va continua pe o perioadă lungă de timp, virusul SARS-CoV-2 își va menține contagiozitatea până în 2024.
Organizația Mondială a Sănătății a confirm la nivel mondial aproape 2 milioane de persoane testate pozitiv cu noul coronavirus și peste 124.000 decese, iar vârful pandemiei încă nu a fost atins.
Dacă în ianuarie și februarie zona roșie a lumii în urma izbucnirii pandemiei a fost China, în ultima perioadă s-a mutat în America unde cel mai negru scenariu posibil nu a fost încă depășit.