Preşedintele Donald Trump a anunţat marţi suspendarea contribuţiei SUA la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pe motivul "proastei gestionări" a pandemiei noului coronavirus, informează miercuri agenţiile de presă internaţionale, preluate de Agerpres.
"Astăzi ordon suspendarea finanţării OMS pe perioada realizării unui studiu care va examina rolul OMS în gestionarea profund eronată şi ascunderea răspândirii coronavirusului", a declarat liderul de la Casa Albă în cadrul conferinţei de presă zilnice.
"Lumea a primit numeroase informări false privind transmiterea şi mortalitatea" în cazul îmbolnăvirii cu COVID-19, a adăugat Trump într-un rechizitoriu amplu la adresa agenţiei ONU, potrivit AFP.
Preşedintele Trump a mai declarat că OMS a "eşuat în îndeplinirea obligaţiei sale de bază şi trebuie trasă la răspundere", conform Reuters.
Liderul american a adăugat că OMS a promovat "dezinformarea" din partea Chinei în legătură cu acest virus care probabil a determinat o răspândire mai largă a acestuia decât ar fi fost cazul dacă organizaţia cu sediul la Geneva ar fi gestionat corect criza.
Precizând că suma pe care contribuabilii americani o plătesc anual OMS este de 400 - 500 de milioane de dolari, comparativ cu aproximativ 40 de milioane de dolari şi "chiar mai puţin" cu cât contribuie China. Donald Trump a apreciat că SUA au datoria să ceară explicaţii.
"Dacă OMS şi-ar fi făcut treaba şi ar fi trimis experţi medicali în China pentru a studia în mod obiectiv situaţia pe teren, epidemia ar fi putut fi ţinută sub control la sursă, cu foarte puţine decese", a explicat preşedintele american, citat de AFP.
În cursul zilei de marţi, secretarul de stat american Mike Pompeo anunţase că SUA doresc să "schimbe radical" modul de funcţionare al organizaţiei. "În trecut, OMS a făcut o treabă bună. Din păcate, de data aceasta, nu a făcut tot posibilul şi trebuie să procedăm astfel încât să facem presiuni pentru a schimba radical" situaţia, a afirmat şeful diplomaţiei americane.