Vicepremierul spaniol, socialista Carmen Calvo, a anunţat marţi că s-a vindecat de coronavirus şi după ce îşi încheie perioada de convalescenţă va reveni la lucru, informează agenţia EFE, preluat de Agerpres.
Carmen Calvo a transmis acest mesaj pe reţelele de socializare, ea mulţumind totodată celor care au ajutat-o în aceste zile şi i-a asigurat de sprijinul şi solidaritatea sa pe ''toţi cei care trec prin aceste momente dificile''.
În vârstă de 62 de ani, Carmen Calvo a fost testată pozitiv pentru coronavirus pe 25 martie, la trei zile după ce fusese internată într-o clinică din Madrid pentru o infecţie respiratorie. A părăsit clinica pe 26 martie, continuându-şi tratamentul la domiciliu.
Anunţul ei vine la o zi după ce ministrul spaniol al muncii, Carolina Darias, la rândul ei vindecată de COVID-19, a ţinut o conferinţă de presă după ce şi-a reluat activitatea.
Au mai contractat noul coronavirus ministrul Egalităţii, Irene Montero, şi soţia premierului Pedro Sanchez, Begona Gomez.
Raportat la numărul de cazuri, Spania este după SUA a doua cea mai afectată ţară de pandemia de coronavirus, având până marţi confirmate 172.541 de îmbolnăviri, dintre care 18.056 decese şi 67.504 vindecări. Cu toate acestea, începând de luni s-au reluat activităţile economice neesenţiale, sistate pe 30 martie în cadrul măsurilor de prevenire a extinderii epidemiei.