Preşedintele Donald Trump s-a declarat duminică ”total şi complet exonerat” de procurorul special Robert Mueller, care a conchis că nu există elemente care să probeze o înţelegere între echipa sa de campanie şi Rusia în alegerile prezidenţiale americane din 2016, relatează agenia de presă The Associated Press.
Potrivit anchetei procurorului special Robert Muller, nu sunt dovezi care să indice faptul că Donald Trump sau echipa sa de campanie ar fi complotat cu Rusia în mod conştient sau coordonat, scriu jurnaliştii americani care au citit raportul procurorilor.
Acelaşi raport arată că nu au fost găsite dovezi privind obstrucţionarea justiţiei.
Raportul trebuia să răspundă la două întrebări: a lucrat echipa lui Trump mână în mână cu Moscova în campania americană din 2016? După alegeri, a încercat al 45-lea preşedinte al Statelor Unite să obstrucţioneze justiţia?
Secretarul american al Justiţiei William Barr, primul destinatar al raportului investigaţiei, a prezentat duminică principalele concluzii ale procurorului special Robert Mueller din document, după aproape doi ani de anchetă, relatează AFP care prezintă aceste concluzii, scrie News.ro.
- Nu există elemente care să dovedească o înţelegere sau o coordonare între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Moscova cu scopul de a influenţa rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2016.
- Nu este necesar să se recomande alte inculpări, în plus faţă de cele 34 de persoane deja inculpate până în prezent, între care se află şi şase apropiaţi ai lui Trump, condamnaţi.
- Ruşii au efectuat acţiuni cu scopul de a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2016. Mai întâi printr-o campanie pe reţele de socializare vizând să dezinformeze şi să creeze disensiuni în rândul alegătorilor. Iar apoi piratând computere ale unor conducători ai Partidului Democrat şi echipei de campanie a lui Hillary Clinton în vederea difuzării unor informaşii compromiţătoare despre candidată.
- Nu există o concluzie definitivă cu privire la o posibilă ”obstrucţionare a justiţiei” a lui Donald Trump, care l-a destituit în mai 2017 pe directorul FBI de la acea vreme, James Comey.
Cu privire la această problemă, Mueller scrie următorul lucru, potrivit rezumatului semnat de Barr: ”Fără să conchidem că preşedintele s-a făcut vinovat de un delict, cu toate acestea acest raport nu îl disculpă”.
”Attorney general" Barr, primul destinatar al raportului anchetei, conchide, la rândul său, că documentul, pe care l-a examinat de vineri, nu menţionează vreun delict susceptibil să antreneze, în opinia sa, proceduri judiciare în baza obstrucţionării justiţiei.
Procurorul special Mueller s-a sprijinit pe o echipă alcătuită din 19 jurişti, aprocimativ 40 de agenţi federali şi diverşi experţi din cadrul FBI.
În 22 de luni el a emis peste 2.800 de citaţii judiciare, aproape 500 de mandate de percheziţie şi peste 230 de ordine de confiscare de documente. Echipa sa de anchetă a lansat 13 comisii rogatorii în străinătate şi a interogat aproximativ 500 de martori.