Pele, legenda braziliană a fotbalului i-a cerut miercuri președintelui rus Vladimir Putin să „oprească invazia” Ucrainei, într-o scrisoare postată pe Instagram înaintea meciului de calificare în Cupa Mondială din 2022 dintre Ucraina și Scoția, scrie Le Figaro
„Vreau să folosesc meciul de astăzi ca o oportunitate de a face o cerere: opriți invazia. Nu există absolut nimic care să justifice o asemenea violență”, a scris „Regele” Pelé în această scrisoare adresată lui Putin.
„Astăzi, ucrainenii încearcă să uite, cel puțin pentru 90 de minute, tragedia care încă le afectează țara. Încercarea de a te califica pentru o Cupă Mondială este deja o sarcină descurajantă. Este aproape imposibil cu atâtea vieți în joc”, a adăugat Pelé, care face chimioterapie pentru o tumoare de colon depistată în septembrie. „Am trăit opt decenii, timp în care am văzut războaie și discursuri de ură ale liderilor în numele securității poporului lor. Nu ne putem întoarce la vremea aceea, trebuie să evoluăm”, a insistat Pelé, 81 de ani, pentru care conflictul din Ucraina este „pervers” și „nejustificat”.
Întâlnire cu Putin în 2017
Triplul campion mondial a amintit că l-a întâlnit pe președintele Putin în 2017, cu un an înainte de Cupa Mondială disputată în Rusia: „am schimbat zâmbete mari, ne-am strâns mâna mult timp”. „Puterea de a opri acest conflict este în mâinile tale. Aceleași mâini pe care le-am strâns în 2017”, a conchis el.
Miercuri mai devreme, Pelé a postat o fotografie cu el zâmbind în timp ce stătea într-un scaun cu rotile ținând pe picioare un trofeu alături de membrii familiei. „Ca întotdeauna, sărbătoresc micile victorii”, a scris el în legenda. Pe contul său de Instagram, publică în mod regulat fotografii vechi cu momentele sale de glorie, dar puține imagini recente. Ultima datează din 22 aprilie.
Pelé demande à Poutine d'arrêter la guerre https://t.co/TNQQyD6gq7 pic.twitter.com/VOx4P0LLCN
— L'ÉQUIPE (@lequipe) June 1, 2022