„Intrăm într-o criză alimentară fără precedent”, a declarat Emmanuel Macron în timpul conferinței de presă de la summitul NATO de joi, scrie CNews.
Președintele Franței a considerat că alte țări, „din Orientul Apropiat și Mijlociu, precum și din Africa, sunt foarte dependente pentru a-și hrăni populația cu ceea ce se produce astăzi în Ucraina și Rusia”.
Crise alimentaire sans précédent dans les 12 à 18 mois nouvelles joyeusetés à venir pic.twitter.com/AC0Fiqk7BZ
— VERITY France (@verity_france) March 24, 2022
Emmanuel Macron a acuzat Rusia că este singurul responsabil pentru această criză alimentară.
„Este consecința directă a alegerilor făcute de Rusia și de război, ceea ce înseamnă că țări precum (…) câteva din Maghreb și din Africa, astăzi întâmpină dificultăți în aprovizionarea cu grâu și mai mult cu cereale”, a spus Macron.
Pentru a măsura amploarea acestei crize, Emmanuel Macron a citat în special exemplul Egiptului, ale cărui importuri sunt dependente în proporție de 80% de Rusia și Ucraina.
„Această situație va fi și mai gravă în douăsprezece până la optsprezece luni, va crea situații umanitare extrem de grave și cu siguranță consecințe politice masive în mai multe țări”, a explicat el.