Celebra autoare a seriei ”Harry Potter”, J.K. Rowling, a anunțat sâmbătă că va dona 1 milion de lire sterline, aproape 1,2 milioane de euro pentru a ajuta oamenii nevoiași, cei care au rămas fără un cămin și pentru a combate violența domestică, fenomene care au escaladat în timpul pandemiei de coronavirus, precizează The Hill
”Astăzi se împlinesc 22 de ani de la celebra Bătălia de la Hogwarts, dar mi se pare nepotrivit să discutăm despre moarte chiar și dintr-un plan fictiv. Prea mulți oameni se confruntă cu pierderea celor dragi în lumea reală”, a precizat scriitoarea făcând referite la sfârșitul unei cărți din celebra serie Harry Potter.
Scriitoarea și-a îndreptat gândurile către cadrele medicale din prima linie. ”Am 3 cadre medicale în familia mea și zilnic sufletul meu duce o bătălie între mândrie și frică pentru ei”.
”Ca în orice perioadă de criză, cei mai afectați sunt cei mai săraci și cei vulnerabili”, a adăugat. Pentru a comemora bătălia, ea a anunțat donarea unui milion de lire ce va fi împărțită între 2 organizații care se luptă să combată violeța domestică și să asigure un minim de ajutor celor care și-au pierdut casele.
Ambele organizații și-au manifestat intenția de a folosi acești bani pentru a sprijinii britanicii din orice colț al țării asigurând cazare pe termen nelimitat celor care nu mai au posibilitatea de a-și asigura un acoperiș, precum și femeilor care se luptă cu violența domestică.
Rowling a oferit cu titlul gratuit licențele cărților sale pentru a permite profesorilor și educatorilor să posteze filmulețe video în care citesc pasaje elevilor.