Șase angajați ai Societății de Transport București (STB), între care un șofer de autobuz și un vatman, au fost confirmați cu noul coronavirus. Reprezentanții Primăriei Capitalei au transmis că sunt patru angajați internați deja în spital, trei la Spitalul Victor Babeș și unul la Matei Balș, precizează Digi24.
La STB a început o anchetă epidemiologică în urmă cu mai bine de două săptămâni, când erau suspecți de Covid 93 de angajați. Între timp, 80 dintre ei au ieșit din izolare.
În acest moment, dintre cei 11.000 de angajați ai STB lucrează doar 9.000, restul fiind în șomaj tehnic, o măsură luată după ce parcul auto a fost redus cu 40 la sută, întrucât cererea de transport a scăzut foarte mult pe timpul stării de urgență.
În ceea ce privește dezinfectarea parcului auto, reprezentanții STB dau asigurări că se realizează chiar și de două ori pe zi.