În imaginația colectivă, dacă o țară membră NATO este atacată sau suferă un atac, toate țările membre intervin automat în salvarea ei cu forța în numele articolului 5. Dar când citești tratatul, realitatea este alta. Doar un consens politic poate duce la aplicarea lui. O situație care poate fi dificil de realizat în cazul unei intervenții împotriva Rusiei, scrie revista Contrepoints
Un articol 5 pur defensiv
Potrivit Tratatului Atlanticului de Nord (tratatul fondator al NATO) și mai precis articolului 5 al acestuia:
„ Părțile convin că un atac armat împotriva unuia sau mai multor dintre ele care are loc în Europa sau America de Nord va fi considerat un atac îndreptat împotriva tuturor părților ”.
Acest alineat este completat de articolul 6 care definește un atac armat susceptibil să declanșeze articolul 5:
„împotriva teritoriului unuia dintre ele din Europa sau America de Nord, împotriva teritoriului Turciei sau împotriva insulelor aflate sub jurisdicția unea din părți în Atlanticul de nord sau la nord de Tropicul Racului"
"împotriva forțelor, navelor sau aeronavelor uneia dintre părți situate în aceste teritorii, precum și în orice altă regiune a Europei în care erau staționate forțele de ocupație ale uneia dintre părți la data intrării în vigoare a tratatului sau care se aflau pe sau deasupra Mării Mediterane sau a zonei nord-atlantice la nord de Tropicul Racului."
Prin urmare, apărarea colectivă a NATO prevăzută la articolul 5 nu poate fi aplicată decât în mod defensiv. Astfel, din punct de vedere legal, dacă Rusia lansează arme chimice în Ucraina fără a lovi țările și forțele NATO, articolul 5 nu poate fi invocat.
Un răspuns NATO care trebuie validat prin consens
Chiar și într-o situație în care articolul 5 poate fi activat, acesta nu se aplică automat.
Deciziile NATO sunt luate în unanimitate de Consiliul Nord-Atlantic (NAC) care trebuie să considere mai întâi că acțiunea Rusiei este un atac armat, dar și să aleagă calea de urmat.
În plus, conform articolului 5, statele își păstrează toată libertatea de a acționa în funcție de mijloacele și voința lor politică.
„sunt de acord că, în cazul în care se produce un astfel de atac, fiecare dintre state, în exercitarea dreptului la legitimă apărare, individual sau colectiv, recunoscut de articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, va ajuta partea sau părțile astfel atacate luând imediat, individual și de comun acord cu celelalte părți, măsurile pe care le consideră necesare, inclusiv utilizarea forței armate.”
Prin urmare, utilizarea forței nu este obligatorie pentru toate statele. Într-un context în care Ungaria și Turcia încearcă să mențină o legătură cu Moscova, pare puțin probabil ca aceste țări să vrea să se angajeze într-un conflict cu Rusia.
Dacă aplicarea articolului 5 nu este validată prin consens, atunci acțiunile întreprinse vor fi considerate inițiative întreprinse în afara Alianței, obligatorii doar pentru statele care le iau.
Respectarea regulilor constituționale respective ale membrilor
În sfârșit, potrivit articolului 11 din tratat: „Acest tratat va fi ratificat, iar prevederile sale vor fi aplicate de către părți în conformitate cu normele lor constituționale respective. »
Prin urmare, acțiunea unui stat membru în numele articolului 5 trebuie să respecte regulile sale constituționale. După cum subliniază think tank-ul american Heritage Foundation, în Statele Unite este nevoie de un vot al Congresului pentru o declarație de război sau o intervenție militară. Președintele poate lua decizia de a desfășura forțe militare doar în caz de urgență.
Dar, tot conform analizei Heritage (care este departe de a fi izolaționistă), apărarea unei țări aliate de peste Atlantic ar putea să nu fie considerată o situație de urgență. La urma urmei, trebuie amintit că atenția SUA este acum mai mult asupra Chinei decât asupra Rusiei. Europa este văzută din ce în ce mai mult ca un obstacol pentru apărarea americană.
Dar cazul american arată că decizia finală de a aplica articolul 5 rămâne în sarcina statelor membre și a instituțiilor acestora.
Astfel, dacă NATO este unită în ceea ce privește sancțiunile, dezbinarea va fi probabil mai mare pentru acțiunile militare.
Articolul 5 este mai presus de toate disuasiv și a făcut parte dintr-un context de Război Rece.
Singura sa aplicație a fost după atacurile din 11 septembrie 2001 și a constat mai mult în misiuni de combatere a terorismului decât într-un război la scară largă.
Sursa: Contrepoints
