Fostul premier italian Silvio Berlusconi s-a declarat sâmbătă „profund dezamăgit și îndurerat de comportamentul lui Vladimir Putin”, căruia i-a fost apropiat dar care și-a asumat „o responsabilitate foarte serioasă în fața lumii întregi” atacând Ucraina, scrie Le Figaro.
„Nu pot și nici nu vreau să ascund că sunt profund dezamăgit de comportamentul lui Vladimir Putin, care și-a asumat o responsabilitate foarte serioasă în fața lumii întregi”, a afirmat acesta la Roma în cadrul unei ședințe publice a partidului de dreapta Forza Italia care face parte din coaliția largă care sprijină guvernul condus de Mario Draghi.
„L-am cunoscut acum douăzeci de ani și mi se păruse întotdeauna un democrat și un om al păcii”, a continuat miliardarul de 85 de ani, care a fost de trei ori șef de guvern între 1994 și 2011. Silvio Berlusconi până acum s-a abținut să-l critice public pe Vladimir Putin.
Italy's Berlusconi 'deeply disappointed and saddened' by Putin https://t.co/VeAFAJnQyz pic.twitter.com/YbCAH3DdSF
— Reuters (@Reuters) April 9, 2022
Pe vremea când era la putere, Silvio Berlusconi întreținuse legături de prietenie personală cu președintele rus, ajungând până la a-l invita în vacanță în vila sa luxoasă din Sardinia. „In fața ororii masacrelor de civili din Bucha și din alte localități, adevărate crime de război, Rusia nu își poate nega responsabilitățile”, a mai denunțat el.