Incident pe linia 1 de metrou din Paris, vineri dimineață. Un tânăr de 20 de ani a fost grav rănit și se zbate între viață și moarte după ce a fost atacat cu un lichid, relatează cotidianul Le Parisien. Potrivit poliției și pompierilor sosiți la fața locului, ar fi vorba despre acid.
Gravul incident a avut loc la ora 07:00 între stațiile Bastille și Gare de Lyon. Călătorul a suferit arsuri la mâini și pe față, fiind în stare de ”urgență absolută”, potrivit presei franceze.
Victima a primit îngrijiri la fața locului, apoi a fost transportată de urgență la spital, sub escorta poliției.
Agresorul a reușit să fugă. Produsul folosit în atac a fost dus în laborator, pentru a fi analizat.
”Este vorba despre un conflict între persoane fără adăpost”, a afirmat RATP, într-o intervenție pentru Franceinfo. ”Natura produsului nu a fost încă determinată”, a adăugat regia de transport pariziană, precizând că vor fi efectuate analize.
Miercuri seară, alte două persoane au suferit arsuri, după ce au avut contact cu acid provenit dintr-o sticlă lăsată pe o strapontină, și care se împrăștiase pe strapontină și pe jos, în interiorul metroului. Incidentul s-a produs pe linia 11.
A fost deschisă o anchetă, pentru a se stabili dacă această sticlă a fost lăsată din neatenție pe strapontină sau cu scopul de a face rău călătorilor.