Macron, la Arcul de Triumf din Paris, scena unor violențe incredibile. ”Vestele galbene” îi cer demisia

02 Dec 2018 | scris de Marina Constantinoiu
Macron, la Arcul de Triumf din Paris, scena unor violențe incredibile. ”Vestele galbene” îi cer demisia Galerie foto (3)

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a deplasat duminică dimineaţă în zona Arcului de Triumf din Paris, situat în extremitatea vestică a bulevardului Champs-Élysées, scena unor violenţe ieşite din comun sâmbătă în timpul manifestaţiei aşa-numitelor "Veste galbene".

Macron tocmai a revenit în țară de la Summit-ul G20 din Argentina. El a ales să se deplaseze la Arcul de Triumf, unde se află Mormântul Soldatului Necunocut, din Primul Război Mondial, însoţit de ministrul de interne Christophe Castaner şi de secretarul de stat Laurent Nunez.

Preşedintele francez a intrat apoi în interiorul monumentului istoric vandalizat sâmbătă.

Sâmbătă, scene incredibile, cu protestatari violenți urcați pe Arcul de Triumf și altții vandalizându-l au făcut înconjurul lumii.

Macron a dorit să se întâlnească apoi cu reprezentanţi ai pompierilor şi forţelor de ordine de pe bulevardul Kleber (Arondismentul 16), scena unor importante violenţe sâmbătă, unde de asemenea au fost provocate distrugeri în urma confruntărilor dintre manifestanţi şi scutieri.

Protestul de sâmbătă, degenerată în scene de adevărată gherilă urbană, s-a soldat cu 133 de răniţi şi un număr incredibil de mare de persoane reținute - 412, dintre care 378 au fost plasate în arest preventiv.

Executivul francez a declarat din nou duminică, prin purtătorul său de cuvânt Benjamin Griveaux, că nu îşi va schimba cursul în faţa mobilizării aşa-numitelor "Veste galbene", care protestează în special la adresa creşterii taxelor la carburanţi.

Totodată, preşedintele francez Emmanuel Macron a convocat pentru duminică dimineaţă o reuniune de criză, a doua zi după haosul provocat la Paris, pentru a încerca să găsească un răspuns la mişcarea care se pare că a scăpat de sub orice control şi să trage concluziile zilei incredibile din Capitala Franței.

În înregistrările video difuzate cu insistență pe rețelele de socializare se pot vedea manifestanți scandând ”Macron, demisia!”, în timp ce președintele și alți oficiali se deplasează pe Bulevardul Kleber din Paris.

 

Guvernul francez studiază toate opţiunile pentru a evita noi scene de violenţe, inclusiv varianta instituirii stării de urgenţă, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al executivului de la Paris, Benjamin Griveaux, într-o intervenţie la Europe 1.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră