Alarmă în Marea Britanie. Cârnaţi din Europa, infestaţi cu virusul Brexit

21 Mai 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Alarmă în Marea Britanie. Cârnaţi din Europa, infestaţi cu virusul Brexit

Zeci de mii de persoane din Marea Britanie s-au îmbolnăvit după ce au consumat carne de porc din import, infestată cu "virusul Brexit", relatează dailymail.co.uk. Tulpină a virusului hepatitei E, aceasta provoacă o boală asemănătoare gripei și, în condiții grave, poate duce la deces.

Experții estimează că 10% din carnea de porc şi cârnaţii importaţi din Europa conţin această tulpină și avertizează femeile gravide și pacienții cu transplant să evite total carnea, deoarece sunt cei mai expuşi riscului de a se îmbolnăvi.

Apariţia tulpinei este legată de fermele de porci din Franța, Olanda, Germania și Danemarca şi s-a transmis la peste 60.000 de persoane în Marea Britanie.

Boala se transmite de la o persoană la alta, dar virusul a suferit mutaţii și se transmite şi la efectivele de animale. Tulpina este distrusă doar dacă carnea este gătită mai mult timp decât este normal.

Conform Direcţiei Sănătăţii Publice din Anglia, din 2010 numărul cazurilor severe aproape s-a triplat, fiind raportate 1.244 în 2016, comparativ cu 368 de cazuri, acum 7 ani. 

Dr. Harry Dalton, gastroenterolog la Universitatea Exeter, a declarat la o conferință pe tema bolilor infecțioase neurologice că virusul HEV a devenit o amenințare majoră.

El a declarat, conform Times : "Eu îl numesc virusul Brexit. Atacă ficatul și nervii, şi are un vârf în luna mai. Este deosebit de periculos pentru persoanele cu sisteme imunitare slabe, cum ar fi cele care au suferit transplant de organe și posibil cancer. Virusul pare să vină din Europa".

Agenția pentru Standarde Alimentare a declarat că virusul s-a răspândit la majoritatea efectivelor de porci britanici, infectând  93% dintre animale, iar 6% îl pot transmite şi la oamenii.

Dalton a spus că nimeni nu ar trebui să mănânce porc "roz" și a sfătuit femeile însărcinate și pacienții cu transplant să nu mănânce deloc carne de porc.

Alte stiri din Externe

Ultima oră