Mi-am propus să fac un fel de serial în care să încerc să demolez oarece mituri păstrate din vremuri apuse, nu de alta dar tot aud din gura unora sau altora tot soiul de poveşti cu zâne despre regimul comunist şi binefacerile lui multilateral dezvoltate. Ştim cu toţii că suntem un neam cu memoria scurtă iar tinerii care n-au prins vremurile alea ar putea să ia de bune spusele părinţilor sau bunicilor nostalgici.
Una din cele mai frecvente ziceri e că "pe vremea lu' Ceauşescu fiecare avea casă". Total greşit! Fiecare locuia într-o casă, pentru că erau foarte puţini cei care aveau cu adevărat casă, cei mai mulţi locuiau cu chirie la stat. Proprietatea era pentru aparatul de partid şi pilele lor, pălmaşii stăteau în conservele alea de beton numite pompos apartamente.
Ce să mai spun de cei care aveau casă înainte de venirea hoardei roşii la putere şi care s-au trezit aruncaţi prin ciulinii Bărăganului, pentru ca în locul lor să se mute bravi activişti, cetăţeni de nădejde, făuritori ai "visului de aur al omenirii", care s-au trezit peste noapte proprietari pe agoniseala altuia.
Eu am locuit cu chirie la stat toată copilăria şi adolescenţa, ai mei au putut să cumpere locuinţa abia după 1989, după ce "visul de aur al omenirii" s-a cam încheiat iar gaşca roşie a plecat puţin. Şi nu spun întâmplător "puţin".
Hai să punem lucrurile în justa lor ordine, chiar dacă "amintirile ne chinuiesc", pentru că n-ar fi deloc corect şi sănătos ca tinerii de azi să trăiască cu impresia că regimul comunist a fost de fapt unul bun.
Ar fi chiar periculos să creadă asta.
