Freddy Gârbaci îmi dăruiește două cărți, între care și Lucrarea iubirii a lui Gabriel Osmonde (1), pe care mi le recomandă cu o însuflețire nebănuită altcumva. Romanul rusului stabilit în Franța nu mă impresionează cine știe ce la început, prea multă promiscuitate și vulgaritate, o lume atinsă de patalogii felurite. Dar nu astfel arată azi omenirea ?
De pildă, la un moment dat citesc că „viața nu era decât o pânză plată, spoită cu sânge și spermă” și că „orice dragoste merită trăită, carnea e mai inteligentă decât creierul, cea mai primitivă juisare contează mai mult decât toate atitudinile spiritului”. Altfel zis, „plăcerea cea mai primitivă e mai bună decât pustiul erotic.” Numai că „niciodată nu suntem egali în fața cărnii”. Iar prostituția „o să existe câtă vreme o să existe modul de producție capitalist”. Mă opresc o clipă și rumeg gândurile astea. Tipul chiar are dreptate !
Ca și atunci când constată că „era epoca în care începea moda metisajului, a negritudinii, a artelor primitive și a altor mici sau mari imposturi exotiste. Occidentul încerca să-și regenereze cultura muribundă în sunet de tam-tamuri și libidoul scăzut, cu mitul negrului hiperpotent sexual. Tineretul, mereu în avangarda cretinismului, se repezise la această nouă capcană de nerozi urlând: «Black is beautiful».”
În această epocă a primenirilor sociale, „cu «e interzis să interzici» și «juisez, deci exist», i-am făcut pe acești adolescenți să se creadă supraoameni, niște Spartacus amestecați cu Don Juan, și să-și închipuie că toată viața vor cuceri întruna Bastilia, ziua, și vor face orgii psihedelice, noaptea. Problema e că elevii noștri sunt, de fapt, niște idioți cumsecade, simpatici și mediocri, care se vor căsatori, vor face câțiva plozi, vor divorța, se vor recăsători, vor mai face un țânc, vor cumpăra o mică mașină pe credit, își vor lua o amantă care va însemna orgia lor, vor participa la o manifestație care va însemna cucerirea Bastiliei...(...)
Cât despre ceilalți, oamenii medii, cei slabi, turma, trebuie să li se spună adevărul. Să li se spună că sunt muritori, că toată viața vor avea un număr foarte limitat de amanți sau amante, câteva porniri de eroism, câteva revolte minuscule și că, pentru a profita de ea, e mai bine să fie supuși și... proști. Tocmai ceea ce sunt. Atunci le va fi permis să stea în fața televizorului, să se uite la meci (bere și alune), pe urma să-și călăreasca nevasta, să cumpere călătorii la preț redus prin comitetul lor de întreprindere, să joace la loto, să nu se gândească la moarte, nici la sensul vieții. Căci tocmai asta e idealul oricărei societăți care se respectă: să-i asigure cetățeanului statutul unui prost fericit care nu se gândește la sensul vieții.”
De unde și „funcția cretinizantă a societății”, căci a cretiniza „înseamnă a-i răpi ființei umane tot absolutul Ia care poate spera. Am notat tot. Birocrații Bisericii au ucis absolutul cerului prin ritual și dogmă. Birocrații societății noastre fals democratice ne-au infantilizat în fața Răului, amputându-i omului solitudinea tragică, înecându-l într-o mulțime de activități «societale». Chiar și arta, ultima sursă de absolut, este domesticită: artiștii sunt niște aparatciki în solda Ministerului Culturii, pictura modernă nu mai este decât un produs de capitalizare propus de bancheri, sculptura de avangardă, mobilier pentru holurile marilor bănci... Iar poeții blestemați de azi cotizează pentru pensia suplimentară ! (...)
Mai întâi, s-a reușit transformarea lui «a fi sau a nu fi» în «a fi sau a avea», iar acum în «a avea cutare lucru la un anumit preț sau cutare lucru într-un anumit ambalaj». «Lucrurile ne consumă, iată noua societate de consum», spuneați... Sau «Pentru ca omului să nu-i treacă prin minte să se întoarcă spre cerul înstelat, se înmulțesc sărbătorile și focurile de artificii și ca să nu mediteze la moartea sa, s-a inventat civilizația vârstei a treia...» (...)
Ba chiar ne-ați sugerat câteva capitole pentru Enciclopedia cretinismului. Vă amintiți? Susțineți-i pe Abaștri!, de exemplu, capitolul despre cretinismul fotbaliștilor miliardari, aceste prostituate vândute și cumpărate ca niște vite de masă, și mai ales despre idioțenia fanilor lor. De altfel, spuneați că pe lângă fotbal, prostituția e o meserie nobilă... Un alt capitol despre cretinismul artei moderne. Apoi despre cultul imigrantului, al metisajului. (...)
- Domnule Godbarsky, în primul rând, spuneați ceea ce toată lumea gândește, dar se teme s-o spună. Și, în al doilea rând, vorbeați despre negrii profesioniști, cei care fac din culoarea pielii lor o slujbă cu normă întreagă. Ei participă din plin la cretinizarea lumii...(...)
Cretinii au anexat această lume, spuneați. Trăim sub ocupația cretinilor. Și, cum ei țin enorm la perenitatea vieții lor mărunte, la reproducerea lor, la micile lor hobbyuri și plăceri, se dedau unor războaie permanente, transformă planeta în groapă de gunoi, strivesc spiritul liber sub diktatul ideologiilor lor. Poți să te opui unui titan și să mori. Cretinul e moale, te năclăiește cu mediocritatea viselor Iui, îți impune urâțenia gesturilor lui și nu poți să-l ataci, deoarece cretinul și-a sacralizat modul de viață numindu-l democrație, drepturile omului, antirasism, toleranță, avangardă artistică... Oricine se ia de cretin devine automat un dușman al poporului, ba chiar dușmanul omenirii.”
Însă, „paradisul ăsta al cretinilor egali o să facă din el un șobolan mărunt, un bun cetățean mărunt agățat de drepturile lui mărunte...” Cetățeanul model al societății multilateral globalizate și cretinizate, adică.
De aceea, „să nu-i fie cu supărare lui Pascal, trestia gânditoare e mai trestie decât planta proastă care-și pompează hrana noroioasă și nu se sinchisește de restul. Ai grijă ! O cretină gânditoare e o cretină la pătrat...”
Mă uit în jur și îi zăresc cu și mai multă claritate pe cretini, sunt peste tot, s-au înmulțit cu ghiotura și au o viață întreagă în față. Sunt tineri, cei mai mulți, și porniți să scoată din țâțâni o lume și așa șubredă și turmentată. Privindu-i cu detașarea vârstei, exclam dezamăgit: „Aceasta este ființa umană. Culmea creației. Imaginea vie a lui Dumnezeu...”
O altă remarcă, vădit antisemită, sună cam așa: „M-am săturat de poveștile voastre despre lagăre ! Ați făcut din ele un plasament ideologic, o rentă, ați...” În defintiv, „lumea nu mai e condusă de Hohenzollerni, ci de Cohenzollerni.” Sau, cum observă Nikos Kazantzakis, „planeta noastră trece prin constelația evreilor.” Cu toate astea, romancierul stabilit în Franța a fost ales în Academia Franceză în 2016 și nu oricum, ci din primul tur...
Închid cartea și zău că m-aș da peste cap să o ofer fiecărui puber de aici și de aiurea, să ia aminte la pericolul care îi pândește. Altminteri, „la ce bun să citești dacă, o dată ce ai întors ultima pagină, nu începi să respiri altfel, să vezi altfel, să trăiești și să aștepți moartea în mod diferit ?” Cât mai e timp...
Marian Nazat (www.mariannazat.ro)
1- Pe numele său adevărat Andreï Makine, scriitorul născut la 10 septembrie 1957 în Siberia a primit cetățenia franceză în 1988, iar în anul 2011 a mărturisit că a publicat romane și sub pseudonimul Gabriel Osmonde
