Să mă mir de intoleranța tinerilor haștagiști ? Ar fi o râzgâială indecentă și greu scuzabilă. Asta ar presupune din partea mea o ignorare a istoriei nu doar recente, căci „de la Revoluție încoace, adolescenții și intelectualii sunt veșnic atrași să conceapă politica precum urmărirea unui război dus cu mijloacele insultei. (...) Dar democratul a cedat locul democratistului. Pentru acesta, democrația nu este o scenă unde se schimbă opinii; e o mișcare irezistibilă: încarnând Istoria în marș, democratistul este indignat să întâlnească atâtea mumii, atâtea rebuturi, atâtea vestigii ale Vechiului Regim printre contemporanii săi. Neputând să le taie capul, îi face să înțeleagă că ar trebui să fie morți.” Citatul îi aparține gânditorului din „Hexagon” Alain Finkielkraut și este reprodus de Radu Călin Cristea în monumentala sa carte – la propriu și la figurat - Împăratul cu șapcă, volum care i-a scos din țâțâni pe intelectualii talibani ai lui Băsescu, în cea mai recentă și abjectă manifestare de ură din nesfârșita ciorovăială a intelighenției dâmbovițene.
Filosoful avea în vedere Revoluția franceză, însă considerațiile sale sunt actuale și pentru „România lucrului bine făcut”. Îndeosebi astăzi, când haștagiștii mărșăluiesc pe străzile Capitalei, asemenea legiunilor verzi, și ridică spânzurători în care se bălăngăne butaforic, deocamdată, reprezentanții puterii alese prin votul universal și liber exprimat. Adică, nu-i așa ?, le dă de înțeles că i-ar cam dori scurtați de scăfârlie... Cum altfel, de vreme ce, să fie cam 80 de ani de atunci, în spațiul moldo-valah s-a strigat din toți rărunchii: „Cu mațele ultimului popă să spânzurăm ultimul rege !”(1) Degeaba ne-a povățuit Pitagora să fugim de „poporul căruia îi place eșafodul”, blestemata și îndelungata tradiție a răzbunării sângeroase n-are leac și capăt la noi. Pesemne că pe grec l-au ascultat milioanele de compatrioți ai mei care s-au decis să emigreze, însă nu putem da bir cu fugiții chiar toți... Dar lucrurile astea s-au întâmplat aievea dintotdeauna, și nu numai în vatra traco-dacilor.
Conflictul între generații nu s-a născut pe meleagurile neaoșe, nu, el aparține întregii planete, umanității în ansamblu. Ceea ce se petrece hic et nunc este o reluare a adversităților de odinioară, progresiști contra reacționari, nou versus vechi. Fiindcă nu foarte demult, prin iulie 1967, Alexandru Mironescu își nota în jurnalul său o constatare valabilă și în prezent: „Generația de azi, tinerii (inclusiv cei care au acum 30-35 de ani), formează un grup de oameni, era să zic o familie, dar m-am răzgândit, care nu mai e ca altădată o generație nouă, ci o lume închisă față de noi, streină, înconjurată de un zid chinezesc, cu atribute noi, alte reacții, alte impresii depozitate în substanța lor, alte concepte despre viață, despre lume, despre relațiile dintre oameni, dintre sexe, dintre ei și copii, dintre ei și societate. Se constituie, ca un stat în stat, ca un organism nou, în altul care într-un fel l-a născut și l-a purtat, dar care aproape e altceva.”(2) Sau, altcumva spus, „toată gândirea lor era că totul e greșit” la ăi` expirați și că doar ei, recenții, mai pot salva țara.
Așadar, să nu ne mai mirăm că sub semnul # se urlă în București și aiurea sloganuri într-atât de inepte și violente, să nu ne prefacem mai naivi decât suntem. Nimic nu s-a schimbat în rânduielile omenirii, lupii tineri îi sfârtecă de-a pururi pe părinții și bunicii lor roși de bolile bătrâneții. Haștagiștii au simțit mirosul de sânge și nu se vor lăsa până nu își vor subordona statul, e în firea naturii, restul înseamnă văicăreală inutilă. Toți am crezut, la timpul nostru, că vom răsturna lumea, însă n-a ieșit cum am sperat. Fiecare generație cu iluziile și disperările ei, fiecare cu Waterloo-ul ei ! Acum este ceasul lor și cine să li se opună? Deoarece noi am luat-o la vale, învinși de inevitabila scurtime biologică. Și, Doamne, ce banalitate, le știm de la-nceput pe toate...
Marian Nazat (www.mariannazat.ro)
