Pedofilul abia încarcerat nu e fitecine ! Dimpotrivă, este un falnic polițist, decorat, deloc întâmplător, de un coleg de breaslă, Traian Băsescu. Și el un caz psihiatric în relația de un deceniu cu țara pe care a siluit-o cum i-a venit pe chelie. Ghidușa soartă nici că era în stare să o nimerească mai strașnic. Să dai medalia „Bărbăție și credință” unui pervers sexual, ei bine, ce președinte mai potrivit ca perfidul „Corsar” ? Vai de noi, dacă tulburații mintal au ajuns în funcții înalte și primesc titluri inaccesibile oamenilor merituoși.
În definitiv, după atâtea acte de curaj, fiindcă nu-i ușor lucru să urmărești în scara blocului niște copii ori femei, insul ăsta odios chiar merita un premiu din partea României. „Bărbăție și credință” se acordă azi unor reformați medico-penali, nicidecum personalităților care încă mai cred în valorile de altădată ale omenirii.
*
Șmecherul din Brăila, unul dintre miile de învârtiți ai capitalismului postdecembrist, a nădăjduit să facă poartă-n casă și să bată când a acuzat-o pe ministresa de la Interne că minte. Deși, e suficient să te uiți la mecla cartoforului rătăcit o vreme prin Palatul Victoriei ca să-ți dai seama că Guvernul încăpuse pe mâna lui Pinocchio. De aceea, sceneta pusă la cale de acest impostor nu putea să-i prostească decât pe alde Chireac, semn că presa (să fie oare presa ?) rămâne pe veci „idiotul util” al societății. Lunecosul analist, „Morsa” lui „Băse” de mai deunăzi, a acceptat un rol înjositor, de unealtă pe care ar fi refuzat-o până și șuții de buzunare din Zăbrăuți. Ce prim-ministru e ăla care se transformă, de bună voie și nesilit de nimeni, în sifon public ? Unii îl numesc wc public, dar ce pretenții să ai de la Tudose ? Apropo, dacă vă sună tipul ăsta sinistru, să nu-i răspundeți, fiindcă deveniți complice la cacealmalele lui grețoase !
Politicienii țipă ca apucații că procurorii și judecătorii îi hărțuiesc, dar uită că ei înșiși, prin comportamentul lor golănesc, stârnesc o astfel de prigoană. Nu-i suficient că se toarnă reciproc la primul post de poliție, dar se pretează și la combinații de Țiglina, de Brăilița...
*
Farsorul brăilean s-a trezit abandonat politic și pesediștii s-au pornit iarăși să caute un prim-ministru. Dar și noi miniștri, situație numai minunată să-l recitești pe Păstorel Teodoreanu:
„În guvernul Groza, cel de concentrare,
S-au primit trei membri pentru completare,
Însă, ca să fie-un cabinet etern,
Îmi bag şi eu membrul în acest govern !”
Orice asemănare cu trista realitate este pur întâmplătoare...
*
Sala de judecată este ticsită de justițiabili cu ștreangul la gât, o stare de încordare aproape insuportabilă. Unul singur moțăie în scaun. Adoarme, cu bărbia sprijinită în piept. Tresare, după care cade iarăși în picoteală. Și tot așa, un spectacol comic. Îți trebuie un sistem nervos aparte ca să tragi aghioase în fața pretoriului care te va judeca... Chiar, la ce-o visa Preadormitul Domnului ? Somnolentul nu-i om de rând, el se numește... Ludovic Orban. Adică șeful opoziției din România... Să ne mai mirăm că liberalii sunt în agonie, nereușind să propună nici măcar un premier ? Iar când opoziția doarme, democrația umblă șchioapă...
*
Înainte de Crăciun, compatrioții mei, de la vlădică și până la opincă, s-au bulucit să atingă catafalcul fostului lor rege, un personaj tragic al istoriei. Monarhul care, în august 1944, i se destăinuia lui Brătianu că „Dacă îl lăsăm pe Antonescu să facă singur armistițiul, ne va ține sub papuc”, a ales apoi exilul. Altminteri îl păștea temnița roșie ori moartea. Când a revenit în România abia decomunizată, destui l-au hulit , iar emanații l-au azvârlit peste graniță ca pe un proscris. În cele din urmă, marele consens s-a realizat și domeniul regal s-a întors la proprietarul cu sânge albastru. Dar hemoragia de laude și omagii din zilele de doliu național mi s-a părut o altă culme a inconsecvenței și prefăcătoriei noastre vernaculare. Celor care se vaită că am pierdut o imensă șansă prin nereînscăunarea răposatului, le-aș propune să-și imagineze o clipă perspectiva unei coabitări între Regele Mihai și premierul, să zicem, Traian Băsescu...
Pe de altă parte, onorurile din ziua înmormântării, și nu numai, m-au obligat să-mi amintesc că pe președintele Nicolae Ceaușescu, un om care a făcut pentru România infinit mai mult decât Regele Mihai, l-am asasinat mișelește...
*
Câtă dreptate a avut Emil Cioran când a spus că „democrația este pacostea fără pereche” a României... Mă uit în jur și îmi dau seama că pesimistul nostru genial nu s-a înșelat deloc. Haina asta nu ne-a avantajat niciodată, a picat mereu aiurea peste un popor instabil, dezbinat și haotic, incapabil de lucruri serioase și durabile. De aproape trei decenii trăim o permanentă dezintegrare statală, iar perspectivele sunt sumbre. Peste 20 de ani se preconizează că vom rămâne doar 11-14 milioane de suflete în vatra strămoșească, între care vreo 5 000 000 de țigani. Câți vor fi analfabeți ? Socotiți dumneavoastră, eu refuz un astfel de exercițiu, e deprimant. Cât din bogăția națională ne mai aparține ? Zic pas din nou, mă sperie răspunsul. Dar nimeni nu dorește să dezbată oficial subiectele cu pricina, cică n-aduc rating. Aiurea, mamelucilor din mass-media li s-au transmis alte instrucțiuni și ordine de zi pe unitate, ei trebuie să despice firul în patru despre gâlcevile mărunte ale politicienilor, ori despre ultimele aventuri ale starletelor porno... Iar momâia de la Cotroceni se mulțumește să ne anunțe solemn că „o treime dintre români nu citesc anual nici măcar o carte”, că „am rămas și fără cinematografe”, că „limba română este victima de serviciu a discursului public”... Mai rău e că am rămas fără bărbați de stat !
Ne vom trezi ușor, ușor fără țară, oricum nu mai e mult !, și atunci totul se va fi sfârșit. După 28 de ani de viețuire în comunism și restul în capitalism, declar cu mâna pe inimă că regret din tot sufletul cele petrecute în 1989. Dacă știam că de dragul libertății ne vom distruge și școala, și sănătatea, și sportul, și cultura, și valorile naționale, zău că m-aș fi dus într-o mănăstire și m-aș fi călugărit. Îmi este tot mai clar că românul nu are vocația democrației, așa că mă rog asemenea lui Zaprațan, prietenul celebrului disperat din Rășinari: „Iartă-mă, Doamne, că sunt român !”
Păi cum să primească meritul „Bărbăție și credință” un pedofil, cum ?
Marian Nazat
www.mariannazat.ro
