„Eșecul împlinit” al României ?

01 Oct 2017 | scris de Marian Nazat
„Eșecul împlinit” al României ?

Deunăzi, un tânăr a murit strivit de panoul aflat la intrarea în orașul  de pe Bega. Vântul se stârnise uraganic și a trântit cu furie scheletul  metalic pe care trona lozinca „Timișoara, oraș martir”. Ca orice monstru, România postdecembristă, născută din crimele acelui fatidic decembrie 1989, a început să-și devoreze fiii. O moarte simbolică, cu  martiri fără  voie, de-o seamă cu libertatea  cea nouă și mincinoasă...

România de azi seamănă cu păcătoasa cetate Ninive de odinioară, acolo unde Dumnezeu l-a trimis pe Iona să propovăduiască. Căci,  mărturisește Atoatestăpânitorul, „zvonul răutății ei s-a suit până la Mine.” Dar, în loc de prooroci, în țara mea sosesc migranți și comisari europeni, în timp ce răutățile tot urcă la cer...

*

Undeva, la vreo 20 de kilometri depărtare de Orașul petrochimiei, citesc pe un panou imens: „Servicii funerare complete. Mai ieftin decât la Pitești !” Îmi notez adresa și o păstrez cu grijă. Păi dacă prețurile sunt mai atractive ca în Trivale, înseamnă că, față de cele din București, ele sunt un mizilic. Și de ce să faci risipă de bani la capătul drumului ?

 

*

Farmacia „Valeriana”, așa  scrie pe firmă. Intri  acolo spasmodic și ieși deja sedat... Miroase a odolean în partea asta de țară.

 

*

După ce în ultima sută de ani  românii au compromis monarhia, comunismul și democrația, într-o zi de  miercuri din septembrie, ei au luat în derâdere și apocalipsa. Atât ne mai rămăsese nebatjocorit. Ciudat popor mai suntem...

Mă uitam siderat  la concitadinii mei și nu-mi  venea să cred cum se buluceau toți panicați spre casă, blocând străzile, intrările, aleile, gangurile, totul,  la auzul știrii că vine taifunul... Edilii au închis școlile, grădinițele, orfelinatele, au pârjolit holdele și au otrăvit fântânile, lăsându-i doar pe birtași să înfrunte stihiile naturii. Atmosferă desprinsă parcă din Noaptea terorii americane declanșată de Orson Wells la postul de radio CBS, în timp ce lectura fragmente din romanul lui H.G.Wells – Războiul stelelor...  Când colo, un mare fâs, unul dintre multele trăite în ultimele trei decenii. Data viitoare, n-am vreo îndoială, se va repeta pățania din Petrică și lupul, povestea destinului nostru...

 

*

Mă trezesc în toiul nopții. Afară, dincolo de gardul Casei Poporului, este o larmă de neimaginat. Se lucrează în draci  pentru Catedrala Domnului...

*

 

Ultimul raport dat publicității de Ministrul Educației nu-i deloc încurajator. Dimpotrivă. Cică, în numai șapte  ani, din 2009 și până în 2016, România a pierdut aproape  320.000 de elevi. Abandonul  școlar face ravagii, iau analfabetismul funcțional e deja fenomen național. Fericiți cei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăția smartphone-ului și a consumerismului pantagruelic. Indivizi cât mai proști și telefoane tot mai deștepte, iată noul ideal al capitalismului !

 

*

La intrarea în cimitirul Bellu, deasupra  porții, pe zidul alb, sunt încrustate patru cuvinte: „Fericire  cerească, glorie  pământească.” Aș  prefera să fie invers, adică „fericire pământească” și „glorie cerească”.

 

*

Epilogul întâmplărilor de mai sus ? L-a găsit Emil Cioran: „Ceea ce se petrece în România depășește orice capacitate de înțelegere: cel puțin după atâtea eșecuri lamentabile, această țară are șansa de a cunoaște în sfârșit eșecul împlinit, eșecul total. Un Orwell îmbunătățit !”

Nimic în plus...

 

 

Marian Nazat (www.mariannazat.ro)

 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră