Am stat niţel şi m-am gândit, că mi se mai întâmplă, ce naiba i-a apucat pe toţi ăi ajunşi în birouri mai mult sau mai puţin ovale de vor să strângă toate căpestrele puterii în două mânuţe?
Răspunsul nu e chiar atât de evident, dar e simplu: vor să-şi conducă ţările ca pe nişte SRL-uri. Şi nu vă gândiţi că Prima Meşă a Americii a inventat conceptul. Nu, tot de la tătuca Putin vine lumina roşie.
De foarte multă vreme Rusia e condusă ca o întreprindere socialistă de stat, că asta a trăit licuriciul. Tot poporul trage-n jug pentru propăşirea tătucului luminat şi a găştii lui de prieteni de partid şi de stat, pe principiul "cine nu e cu noi e împotriva noastră şi va avea un accident".
Mai capitalist, Trumpețel şi-a pus în meşă ideea că poate conduce America din biroul oval aşa cum îşi conducea firmele din Trump Tower. E drept că, deocamdată, a reuşit să pătrundă în China cu cele 37 de branduri pe care le deţine şi ar fi trist să-şi fi pus ţara la mezat doar pentru asta. E posibil să aibă dreptate şi Ion Ţiriac şi următorul pas al America SRL să fie o investiţie masivă în refacerea infrastructurii pe modelul Hoover, dar nu ştiu în ce măsură americanii mai sunt dispuşi să ia târnăcopul de coadă şi să dea cu ascuțitu'.
Apele se agită şi prin vecinătăţile noastre, că Erdogan vrea să fie başkan, ba s-au molipsit şi Putinică ăsta de peste Prut, bărbat aspru, cu ţara-n borhot şi mintea-n vodcă, Orbanul de peste Tisa, ridicătorul de garduri sau polecul care scrie legile ţării în baie, pe genunchi. Fiecare cu modelul pe care l-a trăit.
Şi pe la noi tot încearcă unii să ne transforme în România SRL, dar mă ia cu frig când mă gândesc ce model de business au trăit băștinașii.
Aşa că să scuipăm în sân şi să zicem Doamne Fereşte!