Numai 41 bărbaţi invocă imposibilitatea convieţuirii comune din cauza conduitei soţiilor. Unele din aceste jalbe se prezintă ca o contra-jalbă ajungând la Mitropolie imediat după jalba înaintată de către soţie. Atât în aceste jalbe, cât şi în constituirea apărării, soţii se arată nemulţumiţi de limbuţia şi iuţimea firii femeilor, de nesupunerea, lenea, risipa şi hoţia acestora.
Bărbatul îşi construieşte propria imagine despre sine şi despre îndatoririle sale în noul menaj. El consideră că trebuie să muncească şi să aducă totul în casă, sarcina chiverniselii menajului revenindu-i femeii.
Ea trebuie să asigure hrana cotidiană, să aibă grijă ca soţul şi copiii să primească cămăşi curate şi cârpite la timp, să aducă apă, să întreţină focul. În plus, ea trebuie să se arate supusă, să nu-şi contrazică bărbatul, să nu-l cicălească prea mult, să nu părăsească casa fără acordul lui, să nu se amestece în afacerile lui, să nu fure.
Aceste exigenţe privind conduita femeii măritate se conturează încet, încet, din acuzaţiile soţilor şi din mărturiile vecinilor. Autoritatea masculină se exprimă cu putere, „o dojenesc ca un bărbat”, „îi poruncesc ca un bărbat a umbla după voia mea, iar nu după voia ei”, „nu este supusă ascultării ca unui bărbat”, „nu mă ascută la povăţuirile ce-i arăt”, iată numai câteva dintre plângerile masculine atunci când autoritatea îi este contestată.
Soţul se arată foarte exigent în ceea ce priveşte comportamentul soţiei sale. Numai simpla bănuială că ea s-ar abate de la o bună conduită îl îndreptăţeşte să o pedepsească. El este sprijinit în demersul său de către vecini şi vecine, căci o femeie nu se cade să-şi ocărască sau să-şi bată soţul nici în casă, nici în public.
Când acest lucru se întâmplă, nemulţumirile vecinilor cresc cu fiecare cuvânt spus, cu fiecare injurie adusă autorităţii masculine, cu fiecare spectacol oferit de către femeie. Ea contribuie prin acest tip de atitudine la crearea unei tensiuni permanente în interiorul micii comunităţi.
Dacă există o tiranie masculină, documentele ne dezvăluie şi o tiranie feminină. Ceea ce îi supără cel mai tare pe soţi este cicăleala. „Iute la fire şi spornică la limbă”, soţia vorbeşte şi comentează orice, nu este îngăduitoare, nu se mulţumeşte cu nimic, răspunde atunci când ar trebui să fie supusă, se răzvrăteşte atunci când ar trebui să se arate cu blândeţe.
O a doua nemulţumire o constituie micile furtişaguri săvârşite uneori pentru a se hrăni şi alteori pentru a zălogi sau a vinde lucrurile furate la cârciumă. Hoaţă şi beţivă, soţia îşi necinsteşte casa şi împinge familia la ruină. ( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0).
