La 9 martie este nu doar o sărbătoare creştină, a celor 40 de Mucenici, şi nu doar un prilej, pentru mulţi, de numărat pahare şi testat reţete "regăţene" sau "moldoveneşti" de mucenici.
Este ziua în care ar trebui să ne amintim de miile de deţinuţi politici ai României comuniste, de o listă grea de destine zdrobite de un regim adus cu tancul şi instalat confortabil la putere între 1945 şi 1989. Un regim care a creat "Omul Nou", care şi azi, la atâţia ani de la căderea comunismului, refuză să îi scoată la iveală adevărurile.
Omul Nou și combaterea efectelor spălării pe creier
Necunoașterea adevărului despre ororile comunismului ne poate aduce în situația de a-l repeta. Necunoașterea adevărului nu înseamnă acceptarea negării realității. Necunoașterea adevărului se combate. Prin educație.
Există în România un loc în care fiecare dintre noi ar trebui să ajungă: Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței.
Realizarea Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei este o formă de contracarare a victoriei Omului Nou, un mijloc de resuscitare a memoriei colective.
Format din Muzeul de la Sighet şi din Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, cu sediul în Bucureşti, precum şi organizator al Şcolii de Vară, Memorialul este o instituţie a Memoriei, unică în felul ei prin faptul că este în acelaşi timp institut de cercetare, de muzeografie şi de învăţământ.
Fundaţia Academia Civică a preluat ruina fostei închisori de la Sighet în 1993, în vederea transformării ei în muzeu. Proiectul-cadru a fost prospus Consiliului Europei de Ana Blandiana.
Fosta închisoare este astăzi decorul-cadru pentru ceea ce s-a întâmplat în timpul comunismului în România și în celelalte țări din Centrul și Estul Europei. În fiecare celulă a ei, transformată în sală de muzeu, se găsește un detaliu tematic sau cronologic al malformației politice care a adus suferință și moarte – în interiorul sau în exteriorul zidurilor de închisoare – de-a lungul secolului XX european.
Comemorare
Comemorarea Deținuților Politici Anticomuniști în Ziua Sfinților 40 de Mucenici a fost stabilită de Parlamentul României în 2011, prin legea 247/05.12.2011.
Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in România, în timpul regimului comunist, în România au existat 44 de penitenciare principale și 72 de lagăre de muncă forțată destinate deținuților politici în care au pătimit peste 3 milioane de români dintre care 800.000 de oameni au murit.
În perioada 1947-1989, penitenciarele şi coloniile de muncă ale României au reprezentat locurile unde au fost deţinute zeci de mii de persoane a căror singură vină a fost faptul că nu erau de acord cu noua ordine politică şi socială impusă de Partidul Comunist Român.
Aceşti oameni au intrat într-un sistem penitenciar care îi considera chiar mai periculoşi decât răufăcătorii de rând, fiind supuşi tuturor rigorilor administrative, dar suferind în plus datorită stigmatului de deţinut politic.
Fișe matricole penale
Fiecărui deţinut politic i s-a întocmit cel puţin o fişă matricolă penală. Fişele de penitenciar/fişele matricole penale cu menţiuni specifice au fost păstrate în arhiva Direcţiei Generale a Penitenciarelor (astăzi Administraţia Naţională a Penitenciarelor) şi centralizate la penitenciarul Jilava.
O fişă de penitenciar avea o formă tip, care a variat în funcţie de perioada în care deţinuţilor li s-a întocmit fişa, de fapt o coală cartonată, cu rubrici atât pe faţă, cât şi pe verso.
Pe lângă datele de identificare ale fiecărei persoane (numele, prenumele, data naşterii, locul naşterii, părinţii şi domiciliul) şi cele administrative legate de condamnare (fapta şi descrierea pe scurt a acesteia cu articolul aferent, mandatul de arestare, hotărârea judecătorească, durata şi felul pedepsei), există şi o serie de menţiuni caracteristice situaţiei de deţinut politic (ocupaţia, averea, originea socială şi apartenenţa politică).
Cea mai importantă caracteristică a acestor fişe este împărţirea datelor deţinutului între perioada de dinainte şi perioada de după instalarea regimului de „democraţie populară”.
”Puterea populară” și temnițele ei
”Ziua deținuților politici anticomuniști, 9 martie, nu este o simplă dată în calendarul instituțional al României. Fără exagerare, această zi este la fel de importantă precum cea care marchează, la 1 decembrie, unitatea teritorială a Țării. Mai ales dacă ținem cont că, după instaurarea dictaturii comuniste, majoritatea celor care, acum un secol, au fost actori ai istoriei, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, au sfârșit în temnițele noii puteri „populare””, explică, în pagina sa de Facebook, directorul executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Radu Preda.
”De foarte puțini ani, România îi poate onora pe eroii anticomuniști la Monumentul „Aripi” din Capitală. Or să mai treacă alți ani, sper să nu fie prea mulți, până când elevii vor învăța despre adevăratul chip al dictaturii proletariatului parcurgând Muzeul Crimelor Comunismului în România (MCCR). Am nădejdea că, la trei decenii de la căderea simbolică a comunismului în majoritatea țărilor est-europene, noi fiind din păcate excepția sângeroasă, voința politică a României de mâine va permite înființarea acestui muzeu și va vota Legea memoriei recente prin care istoria, care până acum nu se învață la școală, va fi prezentată ca atare”, a mai scris Radu Preda.
CREDIT FOTO: iiccmer.ro
