România se mândrește cu hidoasa Casă a Popoporului, care produce bani de la curioșii care vor să vină să vadă megalomania comunistă la ea acasă. Ţara noastră însă nu a reușit nici acum să-și facă socotelile cu trecutul și să treacă într-o nouă etapă, aceea a exploatării lui în beneficiul bugetului statului, prin deschiderea unui muzeu al comunismului.
Germania, mai practică, a scos Berlinul la ”produs”, presărându-l cu muzee la tot pasul. Muzee pentru orice, inclusiv unul al defunctei Germanii Democrate.
Având obiectivul declarat al obiectivității față de abordarea trecului recent și al respectării subiectivității în nararea experiențelor personale, muzeul fostei Republicii Democrate Germane (DDR Museum) din Berlin a găzduit, până acum, peste o jumătate de milion de vizitatori provenind din lumea întreagă, curioși să se cufunde pentru câteva minute în autentica cultură a vieții cotidiene din RDG.
Coada la intrarea în muzeu este imensă, timpul de așteptare, îndelungat, căci obiectivul este destul de mic, pe o structură modulară, multimedia, dar înghesuită, iar curioșii să descopere istoria Germaniei de Est, numeroși.
Ce poți face la muzeu? Poți admira reconstituirea în detaliu a unui apartament din timpul RDG, ca să descoperi viața de zi cu zi din acea vreme, poți atinge, mirosi, pipăi, desface obiecte care făceau parte din cotidianul RDG-ist.
Inclusiv poți mirosi boabe de cafea autentice, cafea cu aromă specifică, un produs marcă est-germană care pe vremuri se vindea bine.
Obiectele expuse, majoritatea, nu stau ascunse într-o vitrină, în spatele unui geam, ci sunt acolo, în cutii, pentru a fi explorate, văzute, atinse.
Muzeul este, de fapt, o aglomerare de dulăpioare cu ușițe care așteaptă să fie deschise pentru a porni un filmuleț sau o înregistrare audio, pentru a scoate la iveală o hartă interactivă, pentru a-ți arăta produse destinate doar nomenclaturii comuniste etc.
Poți urca în celebrul Trabant, învârti cheia în contact, și explora Germania de Est, într-un pasionant voiaj prin cartierele de blocuri din prefabricate, însoțit de zgomotele specifice Trabantului.
Germania a învățat să producă bani din exploatarea trecutului, iar Berlinul excelează la acest capitol. Ce a mai rămas din cei 40 de ani ai RDG?
Numeroasele prezentări ale elementelor specifice RDG, cum ar fi Zidul Berlinului, frontierele Estului sau sinistrul serviciul de Securitate STASI.
Abia la deschiderea muzeului RDG, la 15 iulie 2006, multiplele fațete proprii vieții cotidiene a fostei Republici Democrate Germane au fost adunate sub un singur acoperiș.
Directorul, dr. Stepfan Wolle, și-a luat angajamentul de a se asigura că muzeul va fi un păstrător important al istoriei culturale germane, destinată a fi transmisă generațiilor viitoare.
Muzeul DDR, un exemplu pentru ce ar putea face și românii, cu cheltuieli nu imense, dar cu multă imaginație și inteligență, oferă perspectiva cea mai populară asupra istoriei locale. Căci vizitatorii sunt invitați să aprofundeze cunoștințele, să depășească stereotipurile și clișeele, să regândească și să experimenteze istoria ei înșiși.
CREDIT FOTO: Marina Constantinoiu
