O expediție românescă care își propune să înconjoare Europa pe apă și-a început călătoria la Timișoara, oraș care în acest an deține tilul de Capitală Culturală Europeană.
Membrii echipajului vor promova orașul, vor realiza un documentar și vor face cercetări privind calitatea apei.
Călătoria Circumeuropa, care va dura șase luni, a pornit cu barca „Vulpea” din Timișoara, pe Canalul Bega, spre granița cu Serbia, care va fi trecută cu o ambarcațiune pentru prima dată în ultimii aproape 70 de ani.
Zeci de timișoreni au venit să le ureze vânt din pupa celor patru membri ai echipajului condus de Cristian Ilea.
”Avem foarte mari emoţii. În sfârșit, se îndeplinește visul şi putem să demonstrăm că avem un canal navigabil care poate fi pus în valoare. Este un diamant uitat al orașului Timișoara. O să promovăm orașul Timișoara, faptul că Timișoara e accesibilă și de pe apă. O să promovăm artiștii timișoreni în Europa, dar o să încercăm să aflăm și care este sănătatea apelor pe care o să le parcurgem”, a declarat Cristian Ilea pentru RRA.
”Echipa Circumeuropa duce cu ea parte din cultura Timișoarei. Suntem în parteneriate cu instituțiile culturale importante din oraș și o parte din aceste instituții vor avea spectacole, vernisaje, în multe locuri în care ne vom opri”, a declarat Cosmin Jitariuc, jurnalist la TVR Timișoara și membru al echipajului.
Echipajul va lega circa 20 de capitale.