Un articol publicat recent în revista npj Climate and Atmospheric Science (disponibil aici), ai căror autori sunt cercetători din România și Germania, indică faptul că o componenta critică a circulației oceanice din Atlantic, cu impact climatic global, se află în proces de slăbire încă din anii 1880 ca răspuns la creșterea concentrației de CO2 din atmosferă, cu 80 de ani mai devreme decât a fost estimat în studii precedente. Aceste rezultate evidențiază influența semnificativă a activității umane asupra circulației oceanice. În plus, atrage atenția asupra posibilității crescânde ca intensitatea acesteia să slăbească sub o valoare critică, după care suferă o tranziție rapidă într-o altă stare și generează o variație climatică bruscă, cu impact consistent și persistent asupra societății noastre.
Gazele cu efect de seră emise în atmosferă de activitatea umană (ex. Dioxidul de Carbon – CO2), reprezintă principala cauză a încălzirii globale, reflectată de tendința seculară de creștere a temperaturii medii globale la suprafața Pământului (Figura 1). Peste 50% din Dioxidul de Carbon emis în atmosferă rămâne în acest mediu timp de decenii și secole. Cercetătorii anticipează că această amprentă umană persistentă asupra sistemului climatic va conduce la variații climatice semnificative în următoarele decenii și secole, cu consecințe profunde pentru planeta noastră.
În general, impactul schimbărilor climatice lente este gestionabil din perspectiva faptului că intervalul de timp relativ lung de manifestare a acestora oferă timp societății să se adapteze la noile condiții. Pe de altă parte, eventuale modificări rapide semnificative (de exemplu derulate în câțiva ani) sunt periculoase, pentru că aceasta nu ne acordă suficient timp pentru a ne adapta. Evoluția concentrației de CO2 din atmosferă și încălzirea globală se manifestă în mod gradual, neincluzând schimbări majore cu un caracter abrupt (Figura 1). Oare eventuale modificări climatice induse de acestea vor fi tot lente?
Cercetătorii au identificat ȋn sistemul climatic componente cu dinamică specială, ȋn sensul că acestea își pot schimba brusc și semnificativ starea, chiar și sub acțiunea unei cauze externe care variază lent, cum este creșterea concentrației de CO2 din atmosferă (Figura 1). O astfel de componentă, numită “critică” din perspectiva faptului că poate genera schimbări climatice bruște cu impact global, este reprezentată de o componentă a circulației oceanice din Atlantic. Dintr-o perspectiva simplificatoare, această circulație (Atlantic Meridional Overturning Circulation – AMOC) are forma unei celule dispuse în plan vertical-meridianal, în care apa de suprafață se deplasează de la ecuator spre Atlanticul de Nord (Figura 2).
