M-am născut și locuiesc în București. Ultimii ani au adus în oraș miresme necunoscute mie până acum: de gunoi ars, de împuțit, miros greoi, sufocant, seara, târziu sau la primele ore ale dimineții. Locuitori ai Capitalei, revoltați, scriu zilnic pe Facebook despre cum se sufocă orașul sub presiunea deșeurilor. Că pe noi atât ne duce capul: să ardem. Ardem terenuri agricole, de călătoriile cu automobilul ajung să-ți dea emoții la fiecare 10 kilometri, când vezi câte o coloană de fum negru, ca după bombardarea unui obiectiv strategic.
Raportul de țară care ne dă fiori
Stăm prost, ba chiar foarte prost la capitolul deșeuri, mai ales alea municipale. Raportul de țară din 2020 privind România, întocmit de Comisia Europeană, spune că gestionarea deșeurilor continuă să reprezinte o provocare majoră pentru țara noastră. Nimic nou pentru noi, cei care și locuim aici.
Ca să dăm și niște cifre, ne îndreptăm tot spre Raportul de țară, de unde aflăm că România înregistrează în continuare o rată scăzută de reciclare a deșeurilor municipale (14%) și rate ridicate de depozitare a deșeurilor (70%).
În plus, ratele de reciclare stagnează din 2013, în timp ce rata de incinerare a crescut la 4%.
Continuarea articolului, AICI