În timp ce statele din Est sunt încă preocupate să își numere ”pozitivii”, Vestul se aliază și indică direcția în ceea privește piața energetică din viitorul nu foarte îndepărtat.
La mijlocul lunii iunie, șapte state din Vest (Germania, Franța, Olanda, Belgia, Elveția, Luxemburg și Austria) au parafat un acord prin care răspunsul la criza economică cauzată de pandemia Covid va fi producția de hidrogen verde și consolidarea unei infrastructuri corespunzătoare, notează Clean Energy Wire.
“Inițiativa este crucială pentru atingerea neutralității climatice până la mijlocul secolului acestuia. Sprijinirea proiectelor transfrontaliere prin eliminarea piedicilor birocratice, dar și standarde tehnologice și de securitate comune sunt esențiale pentru consolidarea infrastructurii destinate hidrogenului verde și pentru a asigura poziția Europei ca lider în inovație, competivitate și decarbonizare”, noteaza statele semnatare în declarația comună.
Apel către celelalte state UE
Ele fac apel la restul țărilor UE să se alăture inițiativei. Miniștrii Energiei din cele 7 state au subliniat că utilizarea hidrogenului este vitală în sectoarele în care decarbonizarea este costisitoare și dificil de atins.
Parafarea acestui acord vine la doar câteva zile după ce Germania anunțase oficial că a elaborat o Strategie Națională pentru Hidrogen, un pariu uriaș că această tehnologie va deveni lider global în viitorul apropiat.
Experții avertizează însă că a miza doar pe producția de gaz regenerabil din energie solară și eoliană este nerealistă în materie de eficiență și va duce Germania într-o continuă dependență de energia importată.
Sprijin politic
Ministrul Energiei si Economiei din Germania, Peter Altmaier, a oferit asigurări că noua strategie pentru hidrogen va aduce “un nou nivel calitativ” în sectorul tranziției energetice și al protecției climatice. “Este cea mai importantă inovație de la decizia noastră de a miza pe energie regenerabilă”, a punctat Altmaier, în cadrul unei conferințe de presă.
El a fost susținut și de ministrul Cercetării, Anja Karliczek, care este convinsă că tot mapamondul abia acum realizează nivelul oportunităților oferite de tehnologia pentru hidrogenul verde. “Construirea unei economii mondiale pe bază de hidrogen reprezintă un potențial uriaș pentru producătorii germani de centrale”, a declarat Karliczek.
“Hidrogenul este energia viitorului. Va avea un rol dublu pozitiv asupra mediului și asupra locurilor de muncă. Înainte de toate, noi vom vinde tehnologia, doarece suntem foarte buni la asta în Germania”, a declarat ministrul Mediului, Svenja Schulze.
Scepticism și reproșuri
Organizațiile euroene de lobby au salutat inițiativa Germaniei, însă nu au evitat să ridice și anumite semne de întrebare. Federația Indrustriilor Germane (BDI) a reproșat Guvernului german că nu prioritizează hidrogenul în utilizarea sa drept combustibil în sectorul transportului. Asociația municipiilor din Germania VKU s-a plâns că inițiativa nu oferă în forma actuală nicio posibilitate pentru descentralizarea producției de hidrogen.
Asociația producătorilor de energie eoliană, BWO, avertizează că în cazul în care producția eoliană offshore nu va fi majorată cu mult peste obiectivul de 20 GW până în 2030, inițiativa va fi sortită eșecului.
Alte organizații s-au plâns că strategia nu este suficient de rapidă pentru atingerea neutralității climatice a surselor de energie. Noua infrastructură va duce la o creștere semnificativă a consumului de energie și va ignora cerințele de bază pentru eficiența și economisirea energiei. Rezultatul final va fi o țară dependentă de importul uriaș de energie.
Alte organizații, precum WWF, cer Guvernului să reanalizeze inițiativa și să continue să mizeze pe surse de energie regenerabile interne, avertizând că hidrogenul poate fi o soluție doar în sectorul de transport maritim și aerian.
“Importul de hidrogen din surse regenerabile trebuie să fie doar o măsură în plus față de eforturile interne pentru tranziția energetică. În niciun caz nu le poate înlocui pe acestea. Cât privește transportul terestru și sectorul termic există alternative mai eficiente”, au declarat cei de la WWF, pentru cleanenergywire.org.
Investiție de 7 miliarde de euro
Practic, Germania vrea să devină lider mondial în tehnologia de obținere de hidrogen din surse de energie regenerabile în detrimentul tehnologiei controversate de producere de hidrogen prin capturarea și stocarea carbonului (CCS).
Strategia presupune că Germania va construi centre de obținere a hidrogenului la nivel industrial cu o capacitate de 5GW până în 2030, plus toată infrastructura necesară on și offshore. Un astfel de centru va fi echivalentul a cinci centrale nucleare sau centrale termice pe baza de cărbune.
Capacitatea va fi mărită cu încă 5GW în 2035 sau cel târziu 2040. Practic, Germania trebuie să își mărească până în 2030 capacitatea de producție de 200 de ori.
7 miliarde de euro
Strategie națională pentru hidrogen va fi finanțată cu 7 miliarde de euro, la care se vor adăuga alte 2 miliarde de euro sub forma de sprijin financiar pentru centrale de obținere a hidrogenului în țările partenere, cu condiția ca toate să fie marcate cu „Made in Germany“.
Deoarece au ajuns la concluzia că nu au suficient spațiu pentru a instala cantitățile uriașe de energie din surse regenerabile, o mare parte din hidrogenul “verde” va fi importat. În acest sens, administrația Merkel a parafat deja un acord cu Maroc, pentru construirea primului centru de obținere a hidrogenului la nivel industrial din Africa, proiectul urmând să reducă emisiile de CO2 cu 100.000 de tone pe an.
“Germania a luat asupra sa o povară grea și a făcut un pariu riscant, mizând totul pe o singură carte: hidrogen verde. Este neclar dacă această strategie poate fi implementată în următorii ani sau chiar decenii”, scrie Handelsblatt.