Tăierile de la Fondul pentru o Tranziție Justă al UE pun presiune pe eliminarea combustibililor fosili

31 Iul 2020 | scris de Istvan Deak
Tăierile de la Fondul pentru o Tranziție Justă al UE pun presiune pe eliminarea combustibililor fosili

Tranziția de la combustibilii fosili la surse mai curate de energie este un obiectiv esențial al Acordului Verde european, însă liderii UE au tăiat unele fonduri în cadrul recent aprobatului fond de redresare.

 

Fondurile urmăresc să ajute regiuni precum Silezia, din Polonia, care au un sector dezvoltat de extragere a cărbunilor.

Muncitorii de acolo știu că producția de cărbune trebuie eliminată gradual, însă un sindicat a avertizat că va dura cel puțin 15 ani și că va fi nevoie de ajutor pentru a se evita un dezastru social.

„Lichidarea mineritului din Polonia înseamnă lichidarea Sileziei, și spun acest lucru cu toată responsabilitatea”, a declarat Rafał Jedwabny, vicepreședinte al sindicatului Sierpien 80.

Jedwabny afirmă că se vor pierde zeci de mii de slujbe – numai în minerit.

„Să nu uităm că o singură slujbă în minerit creează alte patru-șase locuri de muncă în jurul mineritului aici, în Silezia”, a declarat el.

Polonia e al doilea mare producător de cărbune din UE, dar pierde teren în fața unor competitori precum Rusia.

Autoritățile locale spun că populația știe că tranziția verde e inevitabilă, însă angajații trebuie să fie recalificați și să aibă alte soluții de angajare.

Viceprimarul orașului Ruda Śląska, Michał Pierończy, e optimist în privința faptului că o mare parte din Fondul pentru o Tranziție Justă al UE va ajunge la comunitatea sa, precizând că astfel banii vor fi cheltuiți eficient.

„Am impresia că ei [localnicii] simt direcția aceasta și știu că trebuie să avem grijă de ecologie, vrem să respirăm aer curat”, a declarat el.

Fronturi de luptă financiară

Pentru a ajuta comunitățile miniere, Comisia Europeană a promis Fondul pentru o Tranziție Justă de 40 de miliarde de euro, în cadrul fondului de redresare, însă Consiliul European l-a redus la 17,5 miliarde, relatează Euronews.

Parlamentul European a declarat că va negocia mărirea sumei și a îndemnat guvernele să folosească pentru tranziție și alte fonduri UE.

„Europa trebuie să-și cheltuiască banii pentru prioritățile ei, iar dacă decarbonizarea este o prioritate atât de importantă pentru toți europenii, atunci toate resursele ar trebui direcționate într-acolo”, a declarat europarlamentarul portughez Pedro Marques.

El a adăugat că trebuie puși deoparte bani pentru tranziția la energii non-poluante, fie prin Fondul pentru o Tranziție Justă, fie prin alte politici UE, cum ar fi fondurile de coeziune.

Toate statele membre vor primi bani, dar cei mai mari beneficiari for fi statele estice precum Polonia, România și Cehia. Germania, Franța și Italia vor primi și ele sume considerabile de la fond.

Vise verzi

Polonia nu a consimțit încă la obiectivul UE de a atinge neutralitatea în materie de carbon până în 2050, dar ecologiștii promit că vor menține presiunea.

„Industriile poluante n-ar mai trebui lăsate să primească deloc bani. Guvernele UE au convenit deja în 2009 să elimine gradual subvențiile pentru combustibili fosili, dar guverne din UE continuă să dea bani pentru combustibili fosili”, a declarat Sebastian Mang, consilier pentru politici climatice la Greenpeace.

Planul de redresare prevede că 30% din totalul cheltuielilor trebuie să meargă la măsuri de combatere a schimbării climei și a efectelor ei sociale și economice.

Alte stiri din Verde

Ultima oră