Acum, când curba subiecților pozitivi cu coronavirus a reînceput să crească, oamenii de ştiinţă își îndreaptă atenția în special spre asimptomatici, deoarece, cu toate că numărul persoanelor infectate a crescut, multe dintre acestea nu manifestă simptomele bolii.
O teorie de ultimă oră susţine că așa-numiţii asimptomatici pot fi persoane care au intrat în contact în trecut cu un agent patogen similar Covid-19 și, datorită acestui fapt, au dezvoltat un fel de imunitate, scrie cotidianul italian Il Giornale, preluat de RADOR.
Prin urmare, unii medici și oameni de știință cred că acești cetățeni ar putea reprezenta cheia pentru combaterea virusului.
Un caz demn de menționat este raportat de „Corriere della Sera”, care citează un articol din „Washington Post”.
Conform ziarului american, peste 3 mii de deținuți din penitenciare aflate în statele Arkansas, Virginia, Ohio și Carolina de Nord, au rezultat pozitivi la coronavirus, 96% dintre aceştia fiind asimptomatici.
Potrivit doctorului Monica Gandhi, profesor de boli infecțioase la Universitatea din San Francisco, faptul că există multe persoane fără simptome nu trebuie privit ca o problemă. „Dimpotrivă”, spune medicul, „ar putea fi un bine pentru individ și pentru societate”.
Studiind datele colectate de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Atlanta, medicul a constatat că 40% dintre pozitivi nu au simptome ale bolii.
O consecință, poate, a utilizării măștilor, dar nu numai. Genetica, de fapt, poate să fi jucat un rol în acest sens, acționând atât asupra agentului patogen, cât și a receptorilor folosiți pentru a pătrunde în celule.
De asemenea, câştigă din ce în ce mai mult teren ipoteza potrivit căreia o parte a populației ar fi contractat în trecut un virus similar coronavirusului, fapt care i-ar fi asigurat o anumită imunitate.
Omul are un mecanism de apărare excelent: sistemul imunitar. Limfocitele T, cunoscute și sub numele de celule de memorie, sunt capabile să recunoască agenți patogeni întâlniți în trecut.
Circulând constant în sângele nostru pentru a asigura o apărare imediată și eficientă, limfocitele T ar putea fi în măsură să identifice mai bine Sars-Cov-2 dacă în trecut au intrat în contact cu un virus similar, precum cel al răcelii, care face parte din familia coronavirusurilor.
În acelaşi timp şi vaccinările efectuate în copilărie ar putea avea o contribuţie importantă, protejându-ne, deoarece stimulează producția de celule de memorie.
Un alt caz de care trebuie să ținem cont este cel al Suediei, unde nu a fost instaurat niciun blocaj.
În timp ce celelalte țări se grăbeau să închidă totul, suedezii au continuat să-și ducă viața normal, iar acum, numărul bolnavilor în loc să crească, scade încetul cu încetul.
În acest caz, s-ar putea trata de un fel de pre-imunitate. Din ce în ce mai mulți oameni de știință sunt convinși de acest lucru. „Aşteptăm confirmarea, dar este posibil ca lucrurile să stea chiar aşa, ceea ce ar fi o veste cu adevărat bună”, a declarat imunologul Anthony Fauci, potrivit Corriere della Sera.
Prin urmare, cercetătorii se concentrează şi asupra acestui aspect al coronavirusului.
Într-un studiu efectuat recent la San Diego (California), s-a constatat că în unele probe de sânge prelevate cu mult înainte de izbucnirea pandemiei Covid-19, există celule de memorie capabile să recunoască virusul (în 40- 60% din cazuri).