O nouă mască reutilizabilă a fost testată cu succes în Franța și Portugalia. Aceasta se spune că poate „ucide” noul coronavirus. Masca MocAdTech este realizată din mai multe materiale textile, care sunt tratate cu o substanță specială care poate ține la distanță virusul.
Aceasta a fost realizată de o serie de cercetători portughezi, iar până în prezent a reușit să treacă de toate testele de calitate privind rezistența la noul coronavirus, potrivit Descoperă.ro.
Având în componența sa 4 materiale ce formează o barieră fizică, masca MOxAdTech ține și o barieră chimică împotriva virusului Sars-Cov-2.
Pe marginea acestui subiect, virusologul Pedro Simas, de la Institutul de Medicină Moleculară din Lisabona a mărturisit că virusul este dezactivat de substanța activă din interiorul măștii. Acestea sunt, de fapt, o serie de nanoparticule integrate direct în țesătură, calitatea acestora nefiind afectată în urma spălării.
Chiar și după 50 de spălări, masca își păstrează proprietățile
„Această mască poate dezactiva 99,70% din 200.000 de unităţi infecţioase, aplicate timp de o oră. În ceea ce priveşte durabilitatea măştii, aceasta a fost testată chiar şi după 50 de spălări la o temperatură de 60 de grade. Chiar şi după aceea îşi păstrează capacitatea, la o oră, de a dezactiva 99% din virus”, a declarat Pedro Simas.
Ideea a fost rapid pusă în practică de grupul Sonae Fashion din Portugalia, în colaborare cu producătorul textil Adalberto şi cu Institutul de Medicină Moleculară de la Lisabona, instituția care s-a ocupat cu testarea măștilor.
Masca a fost scoasă la vânzare încă din luna aprilie, însă reszultatele testelor de laborator au apărut abia acum, după ce a fost demonstrată rezistența la virus.
Va fi disponibilă în toată Europa
Masca va putea fi achiziționată la un preț standard de 10 euro, fiind disponibilă în două nuanțe, alb sau negru.
Totodată, directorul executiv al Sonae Fashion, Francisco Pimentel, este de părere că produsul trebuie promovat ca un articol de necesitate maximă și nu ca un accesoriu, de aceea trebuie să rămână accesibil tuturor, însă au anunțat că pe viitor vor exista și mai multe modele.
„O vom produce probabil şi în alte culori. Vom lansa măşti pentru copii, dar acum nu ne concentrăm să facem un articol fashion, ci mai degrabă un obiect util pentru populaţie. Vrem să se vândă cât mai ieftin posibil, în toată Europa, ca să oprească răspândirea virusului”, a spus Francisco Pimentel.
Până în prezent, au fost vândute peste un milion de măști în 20 de țări. Mai mult decât atât, înregul proces de producție al măștilor a permis redeschiderea a încă 11 fabrici de textile.