În urmă cu 130 de ani, la 15/27 martie 1889, era înfiinţată prima agenţie de presă ''românească, naţională şi autonomă'', având titulatura de Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română - ''Agence Telegraphique de Roumanie''.
De-a lungul vremii, Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, prima agenţie de presă din România, s-a numit Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română, Agenţia Telegrafică Română "Orient-Radio" - RADOR, Agenţia Română de Presă - AGERPRES, Agenţia Naţională de Presă ROMPRES şi, din 2008, Agenţia Naţională de Presă AGERPRES.
Agenţia lansează miercuri Muzeul AGERPRES, un proiect prin care sunt prezentate publicului larg fotografii, documente şi informaţii cu valoare istorică.
Cei interesaţi vor putea descoperi personalităţi, evenimente, obiceiuri, peisaje, detalii dintr-o Românie de demult, dar şi din cea a zilelor noastre, accesând linkul http://muzeu.agerpres.eu/.
Tot în context aniversar, echipa AGERPRES a realizat o secţiune specială, pe site-ul public www.agerpres.ro, #AGERPRES130, în care sunt grupate testimoniale ale unor personalităţi din diferite domenii, precum diplomaţie, politică, economie, cultură şi sport.
Mesajele aniversare şi declaraţiile acestora pot fi accesate la https://www.agerpres.ro/agerpres130.
Din 1889, Agenţia Naţională de Presă scrie istorie în fiecare zi.
Zeci de corespondenţi au transmis de-a lungul anilor de la evenimente din ţară, dar şi de peste hotare, agenţia adunând milioane de relatări din toate domeniile şi colectând mărturii prin milioane de fotografii care prezintă lumea şi viaţa aşa cum sunt.
Inaugurarea primei linii de telegraf electric din spaţiul românesc, care făcea legătura între Iaşi şi Cernăuţi şi de aici cu Viena, a avut loc la 2/14 februarie 1853, potrivit lucrării ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003).
În contextul declanşării Războiului Crimeii (1853-1856), când Imperiul Otoman, Marea Britanie, Franţa şi Regatul Sardiniei au declarat război Rusiei, ca urmare a numeroaselor divergenţe anglo-franco-ruse în problema orientală, francezii au început construcţia, în 1854, a liniei de telegraf Bucureşti-Giurgiu-Rusciuk (Ruse).
De cealaltă parte, în acelaşi an, austriecii s-au implicat în realizarea liniei telegrafice Bucureşti-Ploieşti-Braşov, Timişoara-Braşov şi Timişoara-Lugoj-Orşova, făcându-se astfel legătura între liniile telegrafice din Principate şi cele din Transilvania. Tot atunci s-a făcut legătura telegrafică a Bucureştiului cu Moldova.
La 10/22 martie 1855, avea loc inaugurarea liniei telegrafice Bucureşti-Giurgiu.
În acelaşi an, la 15/27 noiembrie erau deschise oficial cursurile Şcolii tehnice de telegrafie din Bucureşti. Cel dintâi oficiu telegrafic bucureştean a funcţionat într-o clădire a Eforiei şcoalelor, situată în faţa palatului Universităţii, la 9/21 septembrie 1854. Departamentul dinlăuntru dispunea ca aici să se instaleze ''laboratorul cu canţelaria de avize pentru linia telegrafică'', potrivit www.biblioteca-digitală.ro.
La 16 iunie 1862, a fost încheiată, la Timişoara, o convenţie între România, Austria, Imperiul Otoman şi Serbia, privind reglementarea serviciului telegrafic între statele semnatare.
A fost, totodată, o recunoaştere a autonomiei statului român unificat. La 10/22 mai 1865, a fost semnată, la Viena, Convenţia româno-austriacă privind reglementarea serviciului telegrafic.
O lună mai târziu, la 5/17 iunie, România a aderat la Convenţia telegrafică internaţională de la Paris. La 3/15 decembrie 1865, Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea de organizare a serviciului de poştă şi telegraf; Cezar Librecht a fost numit în fruntea Direcţiei Poştelor şi Telegrafului.
Izbucnirea unui nou conflict în regiunea Balcanilor, şi anume războiul româno-ruso-turc (1877-1878), dar şi faptul că zona nu era acoperită din punct de vedere al transmiterii informaţiilor către exterior, nu exista un birou care să transmită eficient informaţii despre evenimentele în desfăşurare, a determinat semnarea unei Convenţii, la 13/25 ianuarie 1877, între Agenţia franceză de presă ''Havas'' şi Ministerul Afacerilor Străine, în vederea trimiterii unui corespondent la Bucureşti. În acel moment, şeful guvernului era Ion C. Brătianu, iar şeful diplomaţiei - Nicolae Ionescu.
Potrivit contractului semnat, în schimbul unui serviciu de ştiri din străinătate difuzat de Havas la Bucureşti, Ministerul român de Externe putea să transmită pe canalele agenţiei ştiri politice şi economice oficiale.
Havas se obliga să distribuie de patru ori pe zi demnitarilor din Bucureşti, la domiciliul lor oficial, ştiri care să prezinte ''fie un interes general, fie unul special pentru România''.
În acelaşi timp, demnitarii se obligau să păstreze confidenţialitatea informaţiilor primite. Suma pe care o achita anual Ministerul român de Externe agenţiei Havas pentru serviciul telegrafic era de 12.000 de franci, potrivit lucrării ''Un secol de agenţii de presă româneşti 1889-1989'' (Florica Vrânceanu, Editura Paralela 45, 2000).
Însă, în timp, contractul nu a fost respectat, existând încălcări flagrante din partea ambelor părţi. Astfel, în 1884, corespondentul Havas reproşa Ministerului de Externe că poşta română nu păstrează secretul telegramelor. De cealaltă parte, majoritatea ziarelor bucureştene se plângea faţă de conţinutul părtinitor al informaţiilor Havas. De exemplu, ziarul ''Românul'' al lui C. A. Rosetti a atras de nenumărate ori atenţia că ştirile despre luptele de la Plevna erau prezentate de Havas părtinitor. Era scos în evidenţă eroismul turcilor şi despre români nu se amintea nimic, arată aceeaşi sursă.
În aceste împrejurări, oficiali ai Ministerului de Externe au demarat negocieri secrete, la nivel diplomatic, de înfiinţare a unei agenţii naţionale autonome de ştiri. Cel care şi-a pus semnătura pe actul de înfiinţare a primei agenţii telegrafice româneşti a fost omul politic şi diplomatul Petre P. Carp, ministru de externe în guvernul Theodor Rosetti (12 nov. 1888-22 mart.1889).
Acesta era convins că România avea nevoie de o agenţie naţională independentă care să aparţină statului român şi să reprezinte numai interesele acestuia. Filogerman, Petre P. Carp dorea ca agenţia românească să beneficieze de susţinerea unei agenţii, în special a celei austriece Correspondenz Bureau, dar şi a Agenţiei engleze Reuter, în încercarea de a sparge monopolul agenţiei franceze.
La 24 ianuarie/5 februarie 1889, ministrul de Externe Petre P. Carp a cerut ''Direcţiunii Generale a Telegrafelor şi Poştelor'', din subordinea Ministerului de Interne, să ofere Agenţiei Telegrafice Române, care era în curs de organizare, o ''odae mare în casele ce le ocupă''. În aceeaşi zi, directorul general al telegrafelor şi poştelor a răspuns că a luat măsurile cuvenite pentru ca de la 1/13 aprilie ''să se pună la dispoziţiunea noii agenţii telegrafice române ce este în ajun a se înfiinţa o odaie în localul actual al Direcţiunii generale a telegrafelor şi poştelor'' (''Un secol de agenţii de presă româneşti 1889-1989'', Florica Vrânceanu, Editura Paralela 45, 2000).
În aceste împrejurări, la 15/27 martie 1889, a fost înfiinţată prima agenţie de presă ''românească, naţională şi autonomă'', având titulatura de Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română - ''Agence Telegraphique de Roumanie'' - ''Roumagence''. Documentele oficiale care au stat la baza înfiinţării primei agenţii naţionale de presă datează din zilele de 15/27 şi 16/28 martie 1889, ambele conţinând în mare aceleaşi înscrisuri, şi poartă semnăturile ministrului român de Externe, Petre P. Carp, şi a directorului şi proprietarului ''Politische Correspondenz'', Erich Schaffer.
În contract se arăta dorinţa guvernului României de a înfiinţa o agenţie specială de ştiri telegrafice din străinătate şi pentru străinătate şi stipula de la început că Agenţia Telegrafică a României va fi autonomă, cu sediul la Bucureşti. Condusă de o persoană aleasă de guvernul României, agenţia urma să transmită zilnic prin telegraf celorlalte agenţii indicate de directorul vienez ştiri privind România, iar de la Viena să se difuzeze în Bucureşti ''un serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special pentru România astfel încât Agenţia Română să asigure autorităţilor şi publicului abonat din Bucureşti un serviciu regulat şi complet de ştiri'' (''Un secol de agenţii de presă româneşti 1889-1989'', Florica Vrânceanu, Editura Paralela 45, 2000).
Agenţia Telegrafică a României şi-a început activitatea la 30 martie/11 aprilie 1889, fapt atestat prin scrisoarea sosită pe adresa ministrului de externe, la 31 martie/12 aprilie 1889, cu antetul ''Agence Roumaine - Correspondence telegraphique nationale'' şi semnată de primul său director, M. Brăneanu, prin care acesta îi cerea să intervină pentru ca Direcţia telegrafelor să deschidă un credit pentru telegramele pe care Agenţia Română le transmitea străinătăţii şi menţiona: ''Ieri am expediat prima telegramă''. De organizarea efectivă a agenţiei române s-a ocupat Adolphe Spira ''consilier imperial'', venit special de la Viena, la cererea guvernului român. Sediul Agenţiei se afla în localul Direcţiunii generale a telegrafelor şi poştelor, aflat pe strada Doamnei. Odată cu inaugurarea Palatului Poştelor şi Telegrafului de pe Calea Victoriei în 1900, agenţia şi-a mutat sediul aici. În 1904, la conducerea Agenţiei s-a aflat Alexandru Lahovary, fost ministru de Externe. După 1908, agenţia dispunea de filiale la Brăila şi la Constanţa.
În condiţiile ofensivei germane, odată cu evacuarea guvernului României la Iaşi, la sfârşitul anului 1916, agenţia a fost şi ea evacuată. Oficial, Ministerul de Externe anunţa, la 2 noiembrie 1917, legaţia de la Paris, că ''Agenţia Română nu mai funcţionează''.
După încheierea Primului Război Mondial, a fost fondată ca societate mixtă, la 16 iunie 1921, prima agenţie naţională de presă modernă - ''Orient-Radio RADOR'', notează lucrarea ''Agenţiile de presă din România 1889-1999'' (Carmen Ionescu, Editura Tritonic, Bucureşti, 2001). Fondatorii săi erau diplomatul Noti Constantinide, secretar la Legaţia română din Paris şi Sebastian Şerbescu, avocat, în momentul acela doctorand în drept la Sorbona. Aflat la Paris, Constantinide a încercat obţinerea sprijinului agenţiei Havas, iar Şerbescu a reuşit, la Bucureşti, implicarea Băncii Chrissoveloni (al cărei acţionar era), ca şi al altor acţionari ca Grigore Gafencu, viitor diplomat şi ministru de externe sau doctorul Ion Cantacuzino. Ceilalţi membri fondatori ai agenţiei au fost boierii Dimitrie Ghika şi Emil Sturza, descendenţi ai unor familii domnitoare, avocatul Grigore Trancu şi inginerul D. Leonida. Cea mai importantă susţinere a venit din partea ministrului afacerilor externe, Take Ionescu, care era convins de necesitatea unei agenţii naţionale. Noua agenţie a semnat, la 25 august 1921, un contract cu Ministerul Afacerilor Externe, pentru o durată de 25 de ani.
Noua agenţie, potrivit actului fondator, avea următorul obiect: ''exploatarea de agenţii de informaţiuni telegrafice în ţară şi străinătate, servicii de publicitate în ţară şi străinătate şi asocierea ei la întreprinderi similare'', potrivit lucrării ''Un secol de agenţii de presă româneşti 1889-1989'' (Florica Vrânceanu, Editura Paralela 45, 2000). Sediul agenţiei se afla în strada General Berthelot nr. 1, iar primul director a fost Sebastian Şerbescu.
Începuturile agenţiei au fost foarte grele, serviciul telegrafic era distrus în urma războiului, iar trenurile din străinătate circulau doar de două ori pe săptămână. Procedeul de primire şi transmitere a ştirilor era greoi. Ştirile se primeau la telegraf, erau trimise cu motociclişti-curieri la Ministerul de Externe, unde erau cenzurate, şi de acolo la agenţie. Principalele reproşuri adresate agenţiei, precum numeroasele denaturări şi întârzieri, erau făcute atât de ziare cât şi de ambasade şi agenţii străine.
În faţa atâtor probleme, ministrul de externe I.G. Duca s-a gândit să înfiinţeze o agenţie de presă naţională, care să aparţină doar Ministerului de Externe. La sfârşitul anului 1924, agenţia se afla într-o situaţie extrem de gravă, încât se vorbea despre o posibilă vânzare a ei. La 12 martie 1925, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri semnată de Ion I.C. Brătianu, Ministerul de Externe a cumpărat acţiunile societăţii anonime ''Orient Radio-RADOR'', devenind proprietarul exclusiv al agenţiei de presă. Un an mai târziu, Ministerul de Externe a fost nevoit să renunţe la postura de unic patron al RADOR-ului, în urma cerinţelor celei de-a doua conferinţe a agenţiilor de presă aliate. Astfel, a propus Parlamentului, la 8 martie 1926, un proiect de lege privind ''comercializarea Societăţii ''Orient-Radio'' (RADOR) în tovărăşie cu Banca Naţională a României şi cu Camera de Comerţ din Bucureşti''.
''Legea pentru reorganizarea şi funcţionarea societăţii ''Orient-Radio'' (RADOR S.A.)'' a fost votată în Senat la 3 martie şi în Adunarea Deputaţilor la 19 martie 1926 şi promulgată de regele Ferdinand la 24 martie. Obiectul societăţii era acela de a exploata agenţii de informaţii telegrafice şi de presă în ţară şi în străinătate, serviciu de publicitate şi informaţii comerciale. Între facilităţile pe care statul le acorda se aflau: dreptul exclusiv de recepţionare din străinătate în vederea comercializării tuturor cursurilor de bursă, dreptul de prioritate de transmitere a ştirilor prin poştă şi telegraf imediat după mesaje de stat, dreptul de a poseda instalaţii proprii de recepţie etc.
În timpul directoratului diplomatului Vasile Stoica, a fost cumpărat, pe strada Matei Millo la nr. 10, un imobil pentru a fi sediul agenţiei. Acesta a fost sediul RADOR şi, mai târziu, al AGERPRES-ului, până la mutarea acestuia din urmă în fosta clădire a Casei Scânteii, în prezent Casa Presei.
În 1934, RADOR a fost înzestrat cu cele mai noi aparate de transmisie - teleimprimatoare Siemens cu perforatoare de bandă. Şi tot acum a fost înfiinţat un serviciu poştal al agenţiei, care transmitea prin poşta aeriană de 2-3 ori pe săptămână informaţii de ordin general, politic, economic, social şi cultural în ţările scandinave, la Riga, Madrid, Tirana, Haga, Copenhaga.
La 15 aprilie 1944, clădirea din Matei Millo a fost bombardată şi a devenit improprie continuării activităţii. Din mai şi până la 23 august 1944, serviciile RADOR au funcţionat în trei centre diferite, puse la dispoziţie de Ministerul de Externe: la Bucureşti, Săftica şi Tâncăbeşti. Bombardamentele din 24, 25 şi 26 august au distrus complet imobilul din Matei Millo. RADOR-ul s-a mutat atunci în strada Nicolae Filipescu nr. 40, într-o clădire pusă la dispoziţie de Ministerul de Externe, de unde transmitea presei centrale ştirile recepţionate de la agenţii.
Regele Mihai I a semnat, la 28 decembrie 1944, decretul-lege 657, privind modificarea legii şi statutului Societăţii Orient Radio. Aceasta şi-a schimbat denumirea în ''RADOR - Agenţie de informaţii telegrafice'', iar durata de funcţionare a agenţiei a devenit nelimitată, potrivit lucrării ''Un secol de agenţii de presă româneşti 1889-1989'' (Florica Vrânceanu, Editura Paralela 45, 2000).
După instaurarea puterii comuniste în 1946, prin Decretul 217 din 20 mai 1949 se anunţa înfiinţarea Agenţiei Române de Presă de pe lângă Consiliul de Miniştri, denumită pe scurt AGERPRES, având următoarele atribuţii: ''recepţionarea, transmiterea şi difuzarea ştirilor şi fotoreportajelor de presă politice, economice, culturale etc., externe şi interne''. Se preciza, totodată, că întregul patrimoniu RADOR devenea patrimoniul AGERPRES. Decretul a abrogat, totodată, legea privind funcţionarea RADOR.
Hotărârea 343/1949 dispunea ca AGERPRES să fie format din trei servicii: intern (ştiri externe, informaţii economice, ştiri interne, buletine interne, reportaj extern, emisia pentru provincie), cel pentru străinătate (ştiri în diverse limbi străine, reportaje din ţară şi coordona corespondenţii AGERPRES din străinătate, secţia foto şi secţia documentare) şi serviciul administrativ tehnic (secţiile administrativă, contabilitate, cadre, registratură, tehnică, imprimarea şi expediţia buletinelor). Pentru prima dată, Agenţia Naţională de Presă avea un serviciu de fotografii de presă, în fapt un serviciu de reportaj fotografic care ''executa în presa din toată ţara şi străinătate fotoreportaje din toate direcţiile de activitate din RPR'', notează acelaşi volum. Până în 1989, agenţia de presă a fost de nenumărate ori reorganizată, devenind aproape un minister al informaţiilor cu aproape 400 de salariaţi. Nu mai exista un consiliu de administraţie, directorul general având puteri nelimitate.
La 22 decembrie 1989, un grup de redactori ai AGERPRES au transmis următorul comunicat: ''Agenţia Română de Presă AGERPRES nu mai are nevoie de aprobări speciale din partea cenzurii pentru a transmite false luări de poziţie şi atitudini naţionale lipsite de orice bază reală. Alături de întreaga presă centrală şi din ţară, de radio şi televiziune, de toate mijloacele de informare în masă, AGERPRES îşi va face datoria şi va informa în mod real, cinstit şi civilizat întreaga opinie publică internă şi internaţională asupra tuturor evenimentelor ce se vor desfăşura în România şi în lume. Vom oferi presei, tuturor agenţiilor internaţionale de presă o viziune completă şi onestă a tuturor evenimentelor româneşti. Precizăm că acest text a fost redactat de ziariştii Agenţiei Române de Presă care nu şi-au pierdut nici un moment conştiinţa profesională, aceiaşi care până ieri erau obligaţi să răstălmăcească realitatea şi să dezinformeze sistematic opinia publică internă şi internaţională".
Câteva zile mai târziu, beneficiarii ştirilor AGERPRES erau anunţaţi, printr-un comunicat de presă, că ''începând cu data de 2 ianuarie 1990, ora 12.00, Agenţia română de Presă AGERPRES îşi încetează activitatea. Din acest moment sunteţi în legătură şi veţi primi ştirile Agenţiei de Presă ROMPRES''. Oficial, la 8 ianuarie 1990, prin Decretul nr. 30 se înfiinţa Agenţia Română de presă ROMPRES.
La 19 iunie 1995, sistemul informatic redacţional al Agenţiei Presă a fost realizat cu concursul Franţei şi PIDC/UNESCO, cu sprijinul tehnic al Agenţiei France Press (AFP) şi LOGIPRESS. În 1999 a fost lansat primul site oficial al Agenţiei.
În 2003, a fost aprobată Legea nr. 19 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, conform căreia aceasta se organiza şi funcţiona ca instituţie publică autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, independentă editorial, sub controlul Parlamentului.
Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat, la 15 aprilie şi, respectiv, la 24 iunie 2008, propunerea de modificare a Legii nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, prin care aceasta revenea la numele de AGERPRES.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este afiliată la Alianţa Europeană a Agenţiilor de Presă (EANA) şi este membru al Asociaţiei Agenţiilor de Presă din Balcani (ABNA-SE) (din 1995). AGERPRES este membru fondator al Asociaţiei Agenţiilor de Presă din zona Mării Negre (din 2006).
