Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) pune la dispoziţia tuturor celor interesaţi în studiul istoriei României postbelice un nou dosar fundamental pentru reconstituirea amplorii pe care au avut-o acţiunile represive din timpul regimului comunist.
Gestul publicării unei astfel de statistici reprezintî un reper important în restituirea trecutului recent, un exerciţiu de împrospătare a memoriei colective, contribuind, datorită diseminării lui facile prin site-ul CNSAS, la consolidarea oricărui demers ştiinţific privind istoria regimului comunist din România.
Tabele nominale
Esenţa informativă a dosarului constă în tabelele nominale cuprinzând persoanele condamnate pentru diferite infracţiuni de ordin politic, eliberate în baza decretelor Consiliului de Stat în perioada 1959-1964 şi incluse în baza de lucru a direcţiilor regionale sau a inspectoratelor judeţene ale M.A.I., din momentul eliberării din detenţie până la schimbarea regimului politic, în decembrie 1989.
Statisticile nu se rezumă exclusiv la numărul celor arestaţi, anchetaţi şi/sau condamnaţi, cuprinzând şi dinamica reţelei informative a aparatului central şi teritorial de Securitate, precum şi a persoanelor aflate sub urmărire informativă la finele anilor `60, se arată într-un comunicat postat pe site-ul cnsas.ro.
Treceri frauduloase de frontieră, rămâneri în străinătate
O altă componentă a dosarului constă în situaţii numerice ale persoanele arestate pentru tentativă, acte preparatorii, complicitate şi trecere frauduloasă a frontierei (1963-1965).
Centralizarea datelor a fost realizată în urma redactării rapoartelor, documentarelor şi situaţiilor numerice privindu-i pe cetăţenii români care au plecat temporar în străinătate, în perioada 1960-1968, şi care au refuzat să se mai înapoieze în ţară.
Ca urmare a preluării dosarului de la Arhiva Serviciului Român de Informaţii (unde acesta fusese păstrat sub numărul 7778), odată cu includerea lui în Arhiva CNSAS a fost recotat, regăsindu-se ca dosarul nr. 000053 din cadrul fondului Documentar. Acesta are 42 de volume, respectiv vol. 1-34, la care se adaugă părţile secunde ale volumelor 1, 2, 5, 6, 7, 8, 9 şi 10.
Unitatea arhivistică este extrem de bogată în informaţii, având o componentă statistică pronunţată. De altfel, dosarul a fost deschis în urma solicitării conducerii Ministerului de Interne către structurile Securităţii Statului de întocmire a unor situaţii statistice referitoare la arestările şi condamnările persoanelor „duşmănoase”.
Arestări efectuate de organele Securităţii în perioada 1950-1968
Dinamica arestărilor efectuate de către organele de Securitate în perioada 1950-1968, punerile în libertate între anii 1962-1968, precum şi date referitoare la persoanele arestate şi cele anchetate în stare de libertate, care au fost trimise în justiţie, demascate sau avertizate (1965-1967) alcătuiesc o parte semnificativă a tabloului statistic.
Unele volume completează în mod fericit documentele cunoscute din dosarul D 000019, precum vol. 26, referitor la „Situaţia arestărilor efectuate de organele Securităţii Statului în anii 1950-31.03.1968”. Concluziile documentului citat sunt similare ideilor adoptate la Plenara P.C.R. din aprilie 1968: „În privinţa legalităţii internării în unităţi de muncă, în perioada 1950-1954, a celor 22.077 persoane, s-a constatat că pentru marea majoritate a acestora, măsura nu a fost justificată” (f. 4).
Dosarul D 000053
Astfel, dosarul D 000053 reprezintă un reper important în restituirea trecutului recent, pe date statistice solide, contribuind de astăzi, datorită diseminării lui facile prin site-ul CNSAS, la consolidarea oricărui demers ştiinţific privind istoria regimului comunist din România.
Pentru Inventar şi accesarea dosarelor, apăsaţi aici.