Arabia Saudită era ultima ţară din lume care interzicea femeilor să conducă. Dacă erau prinse la volan, femeile puteau fi arestate pe loc. Dar interdicţia de a conduce o maşină, impusă de decenii femeilor, a fost ridicată începând de duminică, potrivit unui anunţ prealabil al guvernului.
Pentru regatul conservator este un moment de cotitură. Decizia, anunţată din septembrie 2017, a fost inspirată de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman şi face parte dintr-un vast plan de modernizare a bogatei ţări petroliere.
Femei de pe tot cuprinsul Arabiei Saudite s-au urcat la volan la miezul nopţii, când a intrat în vigoare legea care le permite să conducă în public. Aproximativ 2000 de femei au primit permis de conducere în ultimele săptămâni, iar la miezul nopţii s-au urcat la volanul maşinilor pentru a se bucura de dreptul legal de a conduce pentru prima oară în istoria regatului saudit.
"Este un pas important, o etapă esenţială pentru mobilitatea femeilor", a rezumat măsura Hana al-Khamri, autoarea unei cărţi în curs de apariţie despre femeile din jurnalismul saudit. Pentru multe femei, saudite sau expatriate, măsura le va permite să-şi reducă dependenţa de şoferii privaţi sau de bărbaţii din familia lor, ceea ce va duce la economii financiare.