Recentele remarci ale premierului ungar Viktor Orban care critică „amestecul de rase” sunt „inexcuzabile”, judecă joi, 28 iulie, diplomația americană, scrie Le Figaro.
„Retorica de această natură este de neiertat „la peste „75 de ani de la Holocaust ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, citând o declarație a Deborah Lipstadt, reprezentantul special al Washingtonului pentru antisemitism. Viktor Orban, obișnuit cu discursurile anti-migranți, respinsese sâmbătă într-un discurs virulent viziunea unei societăți „multietnice”. „Nu vrem să fim o rasă mixtă”, care s-ar amesteca cu „non-europeni”, a spus liderul ungar, înainte de a face o aparentă aluzie la camerele de gazare ale regimului nazist.
În declarația sa, Deborah Lipstadt a mai spus că este „ profund alarmată” de un discurs care folosește „retorică care evocă în mod clar ideologia rasială nazistă”. „Cuvintele pe care le-am auzit de la prim-ministrul Viktor Orban nu reflectă valorile comune care leagă Statele Unite ale Americii de Ungaria, care constituie bazele relației dintre cele două popoare ale noastre”, a spus Ned Price presei.
Premierul ungar este o figură admirată de unii din extrema dreaptă americană. Remarcile lui Viktor Orban au provocat demisia unuia dintre consilierii săi, care a denunțat un „text nazist pur”, reprobarea cancelarului austriac și o condamnare a comitetului internațional de la Auschwitz, „îngrozit” de discurs.
În vizită, joi, în Austria vecină, Viktor Orban a apărat un „punct de vedere cultural” maghiar pentru a-și justifica afirmațiile.
„În Ungaria, aceste expresii și fraze reprezintă un punct de vedere cultural, civilizațional”, a spus el la Viena.