Cancel Culture îi atacă pe ruși! Ura față de Putin se transformă într-o vânatoare de vrajitoare anti-ruși, scrie revista Causeur după sancțiunile împotriva sportivilor, artiștilor dar și a ...pisicilor provenite din Rusia.
Muritorii de rând s-ar putea să nu știe asta, dar cel mai sigur mod de a-și arăta sprijinul față de Ucraina și dezaprobarea față de Rusia este interzicerea prezenței pisicilor rusești la demonstrațiile și competițiile feline. Tancuri, am putea înțelege, dar pisici? Aceasta este, într-adevăr, ultima (dar putem fi siguri că vor mai fi altele) invenție a unui Occident confuz care redescoperă, slăbit, existența Istoriei, a tragediei care o animă, a echilibrelor de putere care o constituie și a războaielor care, uneori, vai, însoțesc inevitabila ei tectonica.
Bucurie purificatoare sinistră
Se înțelege desigur că se pot lua sancțiuni împotriva țării care lansează o invazie, dar permiteți-ne să nu tolerăm delirul unanimității, pe cât de imbecil pe atât de stupefiant, care părea ca de abia așteapta această ocazie servită de Putin pe un platou pentru a se afișa în întregime în prostia lui obscenă dar și în bucuria sa sinistră purificatoare.
Ura față de Rusia se vinde bine. Și ura față de ruși la fel. Trebuie spus, Occidentul americanoid în descompunere a căpătat obiceiul de a „anula” dacă acum nu mai este în stare să construiască ceva, și probabil că în ultima vreme ducea lipsa de material de anulat, subiectul postcolonial începând să se epuizeze. Dar ce contează! Rusul este acolo pentru a servi ca o nouă încarnare a Răului pe care l-am inventa dacă nu ar exista.
Iată că acum sunt vizate restaurantele rusești: mai mult, de ce să nu pictăm afacerile slave cu un semn distinctiv care să le desemneze drept impure? În alte locuri sunt cursurile despre Dostoievski care sunt puse sub semnul întrebării. Și apoi dirijori, artiști, care sunt pur și simplu deprogramați, anulați. Ceaikovski reprezintă în mod clar un pericol imediat pentru supraviețuirea planetei. Cuvântul „rus” însuși este deprogramat din anumite manifestări culturale, înțelegându-se că ridicolul nu ucide, mai ales în acest sector.
Razboi si pace
Persoana înzestrată cu rațiune va căuta în zadar de ce pisicile, sau muzicienii, sau restaurantele sau sportivii sau scriitorii sau compozitorii, în special cei morți de mai bine de un secol, ar fi responsabili pentru politica dusă de Vladimir Putin.
Vom căuta în zadar la Dostoievski o cauză care îl leagă direct de soarta ucrainenilor din 2022... Oare din cauza termenului de „crimă” din celebrul său (și de neîntrecut) roman? Cu toate acestea, inteligent, autorul anticipase „pedeapsa”. Din păcate, asta nu va fi fost suficient pentru a-l face să scape de furcile caudine ale vânătorii de vrăjitoare ambientale, pe cât de ridicolă, pe atât de intelectual și moral scandaloasă.
Cât despre Tolstoi, acest perfid belicos, deja vorbea despre Război, e pentru că au asta în sânge și toată lumea știe că mănâncă și copii mici, mereu cu cuțitul între dinți, desigur. Bine, dar acolo era vorba și despre Pace: din păcate, acest lucru nu va fi suficient pentru a stinge ardoarea cenzorilor și a dărâmatorilor noștri de statui în căutare constantă de noi cruciade.
Uniunea Europeană, până la informații suplimentare, nu este în război, deși această stare de asediu permanentă decretată mai întâi împotriva unui virus și apoi menținută într-o manieră care provoacă anxietate în contextul unui conflict extern permite în principal unor guverne să se sustragă de la dezbaterea democratică. Și totuși, președintele Comisiei Europene a avut un singur cuvânt de spus pentru ca toți proconsulii Uniunii Europene să-și alinieze degetul pe cusătura pantalonilor pentru a îndeplini ordinele unei doamne care nu a fost aleasă de nimeni, cara nu este învestită de nicio suveranitate populară și fără nicio autoritate judiciară, pentru a interzice mass-media considerate deviante pentru că sunt pur și simplu legate de Rusia. Cu ce drept a fost astfel interzis canalului RT să emită în Europa? În conformitate cu ce decizie judecătorească a unor țări presupuse suverane? Pe baza căror fapte de dezinformare au recunoscut și judecat ca atare dacă nu simpla lor legătură contractuală cu Rusia? Aceasta este, pur și simplu, discriminare și, am putea spune, rasism în sens strict al termenului, desemnând simplul fapt de a fi rus ca un fapt suficient pentru a fi tratat în afara oricărei forme de stat de drept, chiar acela care este invocat în orice moment cu condiția să servească doar propriile noastre convingeri.
Canalul RT s-a aflat în vizorul executivului lui Emmanuel Macron încă de la începutul mandatului de cinci ani și chiar putem spune, fără a ne înșela prea mult, că așa-numita lege anti-fake news a fost parțial gândită și întocmită cu scopul de a putea cenzura mass-media rusă. Doar că, în ciuda unei vigilențe deosebit de sporite pe care ne-am fi dorit să o vedem desfășurată cu mai mult entuziasm față de propriile media franceze care nu strălucesc prin pluralismul lor, nimic nu li se poate reproșa acestor mass-media din punct de vedere al legii, cel mult o notificare formală microscopică a CNA-ului francez în 2018 cu privire la Siria: este adevărat că, pe acest subiect, mass-media majoritară au fost deosebit de obiective, la fel ca în timpul războiului din Irak sau în timpul bombardamentelor NATO care vizează Serbia, această listă nefiind exhaustivă.
Mai bine să râdem. Știrile false și dezinformarea sunt, se știe, mereu de partea celor care nu gândesc ca noi. Doar că, exact, așa cum a spus minunat Rosa Luxemburg: „Libertatea este întotdeauna libertatea celor care gândesc altfel. Nu dintr-un fanatism al „dreptății”, ci pentru că tot ceea ce este instructiv, salutar și purificator în libertatea politică depinde de asta și își pierde eficacitatea când „libertatea” devine un privilegiu". Nu vom vedea niciun rău, desigur, în faptul că acest citat esențial este preluat dintr-o lucrare din 1918 intitulată Revoluția rusă, care critica excesele Revoluției bolșevice în materie de democrație și libertăți publice...
Un nou macartism?
Nicio procedură judiciară, nicio verificare a temeiniciei acestei măsuri, nimic: cel mai desăvârșit neant antidemocratic și discriminator. Și puțini oameni din rândurile mass-media care să tresară. Trebuie spus, nici nu sunt mulți voluntari în aceleași rânduri pentru a-l apăra pe Julian Assange care în prezent lâncezește în închisorile anglo-saxone sub ordinele Statelor Unite pentru că a permis pur și simplu lumii să înțeleagă mecanismul minciunii de la originea războaielor purtate de Statele Unite, în special războiul din Irak. Acest tratament este, fără îndoială, cel mai mare scandal jurnalistic și politic contemporan, dar motus, tăcere în rânduri. Dacă jurnaliștii ar începe să practice etica, nu ne vom mai descurca...
Secvența prin care trecem, pe lângă aspectul cu totul tragic al războiului purtat în străinătate, așa cum sunt toate războaiele, servește de fapt la dezvăluirea celor mai grave eșecuri ale unui Occident ale cărui răsturnări inchizitoriale și ridicole nu ajung să explice, în sine, motivele propriului colaps. "Macronismul" din Franța va fi fost întruchiparea a acestei tendințe generale, servită de legi liberticide în șir care vizează tocmai libertatea de exprimare, susținută și de o înțelegere perfectă cu companiile GAFAM care intervin acum direct în domeniul dezbaterii democratice pentru a limita posibilitățile reale după bunul lor plac lor și prin porozitate ideologică cu neoprogresismul actual.
Cenzura pe rețelele de socializare nu a fost niciodată atât de virulentă. Perioada Covid a servit ca un detonator, chiar dacă chiar înainte era deja dificil să spui cel mai mic lucru critic la adresa islamismului fără să te trezești aruncat în purgatoriul digital. Războiul din Ucraina preia, așadar, ceea ce a fost inițiat în mare măsură sub pretextul sănătății, iar blocarea conturilor, ștergerea conținutului, avertismentele, mesajele de avertizare și propaganda sunt acum banale.
Jurnaliștii care sunt desemnați de aceste rețele ca fiind legați de Rusia sunt vizați ad personam și marcați. Care este expertiza lui Mark Zuckerberg și a angajaților săi în problemele slave? Nimeni nu știe, dar, la fel ca în Numele trandafirului, acest nume fiind „fără de ce”, același lucru este valabil și pentru cenzura despre care vorbește această carte: este fără de ce, este lucrul acesta despre care nu avem dreptul de a pune întrebări, care nu trebuie să răspundă pentru nimic, este dincolo de dialectică, de interogare, de ironie, de artă.
Indiferent ce gândesc filozofii despre asta și cei de prin saloane care îndeamnă la război, este o formă de dictatură care, în prezent, propagă fără rușine o ură anti-rusă demnă de cele mai frumoase ore ale macartismului.
Sursa: revista Causeur
