Statele membre UE vor oferi vouchere de vacanţă şi vor începe ridicarea restricţiilor de călătorie în interiorul lor în încercarea de a salva turismul grav afectat de pandemia de coronavirus, anunţă Reuters.
Turismul contribuie cu aproape 10% din bugetul Uniunii Europene şi este sectorul cel mai grav lovit de pandemie, iar incertitudinea cu privire la redeschiderea lui creşte pe măsură ce experţii declară că vom fi nevoiţi să convieţuim cu acest virus chiar şi doi ani până la apariţia unui vaccin.
Germania, dar şi alte câteva state membre, a solicitat Uniunii Europene să suspende regula care obliga atât companiile aviatice, cât şi industria hotelieră să returneze banii celor care își anulează vacanțele și să propună elaborarea unor vouchere pentru viitoarele călătorii.
Un document oficial prezentat jurnaliștilor Reuters în premieră anunță câteva modificări ce vor fi aplicate la nivelul UE: țările vor avea obligativitatea de a oferi cetățenilor vouchere de vacanță cât mai atractive, chiar să recurgă la reduceri semnificative la pachetele turistice.
”Pentru a oferi un plus de atractivitate clienților care și-au anulat vacanțele, voucherele ar trebui să ofere garanții suplimentare în cazul unor posibile falimente din industrie, iar perioada lor de valabilitate va fi mărită”, se precizează în document.
”Măsurile de protecție în cazul falimentului trebuie să fie asigurate la nivel național, iar voucherele trebuie să fie puse la dispoziție tuturor celor interesați.”
UE va solicita celor 27 de state membre să înceapă ridicarea graduală a restricțiilor de circulație și să permită călătoriile între zone pentru a sprijini sectorul turistic local.
Comisia a raportat că veniturile din turism doar în perioada iunie-august se ridică la 150 miliarde de euro, iar cele din zborurile internaționale ating 360 milioane de euro.
Toate granițele Europei sunt închise pentru marea majoritate a călătorilor și vor rămâne închise până mijlocul lunii iunie pentru a putea gestiona pandemia de coronavirus.
Turismul este cel mai afectat de pandemie, peste 6,4 milioane de slujbe ar putea fi pierdute, iar veniturile în industria HoReCa au scăzut cu peste 50%, pe când cele din aviație cu aproape 90%.
Pandemia de coronavirus a aruncat o lume întreagă într-o criză economică fără de precedent, dar a și slăbit relațiile dintre state din cauza luptei pentru a achiziționa echipamente medicale și materiale de protecție, interzicerii exportului de medicamente sau de hrană, fiecare depunând eforturi pentru a-și salva propria piață.