La umbra pandemiei, invocând faptul că votul prin corespondență va face din scrutinul din 2020 cel mai fraudulos din istoria Americii, președintele Statelor Unite, Donald Trump, dorește amânarea scrutinului prezidențial din noiembrie.
A spus-o clar într-o postare la contul său de Twitter, locul în care îi place să își spună părerile și să facă anunțuri surprinzătoare.
Eventuale mari cozi în fața secțiilor de votare sunt o posibilitate care îi poate alarma pe mulți alegători – mai ales că în SUA se folosesc și automatele de vot, unde riscul de infectare ar putea fi mai mare.
Este foarte improbabilă amânarea alegerilor, ceea ce face ca votul prin corespondență să fie o alternativă posibilă. Dar această variantă ar fi dificil de pus în practică în a treia cea mai mare țară a lumii, cu 219 milioane de persoane cu drept de vot.
Spre deosebire de alte țări, precum Germania, votul prin corespondență este în continuare foarte neobișnuit în numeroase state americane. Doar americanii aflați în străinătate în ziua votului își exprimă de regulă opțiunea electorală prin poștă. Toți alegătorii aflați în SUA pot vota deja cu câteva zile înainte de Election Day în secția lor de votare. Cu alegeri prin corespondență electoratul american nu prea a avut de-a face.
Președintele Donald Trump pune paie pe foc și se opune strict ca alegerile prezidențiale din noiembrie să aibă loc prin poștă. Argumentul său central: la un vot prin corespondență, riscul fraudelor ar fi mult mai mare!
Votarea prin corespondență amenință să facă din alegerile din noiembrie ”cele mai incorecte și frauduloase” din istoria SUA, așa că națiunea ar fi avantajată dacă alegerile ar fi pur și simplu amânate, a sugerat președintele Donald Trump în postarea pe Twitter.
With Universal Mail-In Voting (not Absentee Voting, which is good), 2020 will be the most INACCURATE & FRAUDULENT Election in history. It will be a great embarrassment to the USA. Delay the Election until people can properly, securely and safely vote???
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) July 30, 2020
Mii de buletine de vot falsificate, cu nume false – sunt aceste temeri realiste? Nu, spune Charles Stewart, fondator și director al Election Data and Science Lab la renumitul Massachusetts Institute of Technology (MIT). "Este practic imposibil să se întâmple lucrul de care oamenii se tem", explică Stewart pentru DW. "Buletinul de vot este tipărit pe o hârtie specială și toate semnăturile de pe el sunt verificate și comparate cu originalul."
Opoziția lui Trump față de votul prin corespondență ar putea fi motivată și prin zvonul persistent potrivit căruia cei care votează prin corespondență ar tinde să-i prefere pe democrați.
În ciuda opoziției lui Trump, unele state federale au stabilit deja acceptarea votului prin corespondență pentru scrutinul prezidențial din noiembrie. Oamenii din Washington, Oregon, Colorado, Hawaii și Utah au putut însă și anii trecuți să voteze prin poștă. Birourile de vot oficiale au deja liste detaliate cu numele și adresele alegătorilor (în SUA, alegerile sunt organizate de autoritățile regionale, nu de cele centrale). Dar nici în aceste state amintite nu va exista exclusiv un vot prin corespondență, indiferent dacă vine sau nu al doilea val de coronavirus.
Însă liderul de la Casa Albă nu dispune de prerogativele necesare pentru a amâna acest scrutin, o decizie în acest sens putând fi luată numai de Congres.
''În niciun fel @POTUS nu poate amâna alegerile. Nu trebuie să-l lăsăm să ne distragă atenţia de la incompetenţa sa (în criza) COVID-19'', a reacţionat pe reţeaua de socializare senatorul democrat Tom Udall.
Mai multe state americane doresc să facă mai accesibil votul prin corespondenţă pentru a limita pe cât posibil răspândirea noului coronavirus.
Declaraţia lui Trump despre o eventuală amânare a alegerilor a venit la foarte scurt timp după anunţul privind o scădere istorică a PIB-ului SUA în al doilea trimestru (-32,09%) din cauza pandemiei. Criza sanitară dublată de criza economică i-au afectat preşedintelui republican popularitatea.
Adversarul său democrat, Joe Biden, a prezis la sfârşitul lui aprilie că Trump va face tot posibilul pentru a amâna scrutinul prevăzut pentru luna noiembrie. ''Să vă amintiţi de ce vă spun, cred că va încerca să amâne alegerile într-un fel sau altul, să găsească motive pentru ca ele să nu aibă loc'', a spus atunci Biden. Întrebat câteva zile mai târziu despre această declaraţie a contracandidatului său, Trump a exclus o asemenea posibilitate.