Autorităţile libaneze au anunţat sâmbătă după-amiază un nou bilanţ al deceselor provocate de explozia de marţi, 158, iar 21 de oameni sunt încă daţi dispăruţi.
În acelaşi timp, în centrul capitalei devastate de deflagraţie, aproximativ 7.000 de oameni protestează faţă de felul în care Guvernul a gestionat situaţia, iar forţele de ordine au răspuns cu gaze lacrimogene, informează news.ro.
Libanezii dau vina pe autorităţi pentru tragedia petrecută marţi. Circa 7000 de oameni au ieşit în stradă să ceară demisiile politicienilor pe care îi acuză de incompetenţă şi corupţie. Protestatarii l-au alungat cu pietre pe guvernatorul regiunii.
Mii de oameni s-au adunat în Piaţa Martirilor, mulţi au aruncat cu pietre şi au încercat să treacă de o barieră spre clădirea Parlamentului din Beirut, astfel că forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene.
Mai multe ambulanţe au ajuns la faţa locului, iar un adolescent şi-a pierdut cunoştinţa din cauza gazelor, a relatat un reporter Reuters.
Protestatarii au scandat „Poporul vrea căderea regimului”, lozincă populară în timpul manifestaţiilor din 2011, numite Primăvara Arabă. „Revoluţie! Revoluţie”, s-a mai auzit pe străzi şi „Plecaţi! Sunteţi toţi ucigaşi”.
În timpul manifestaţiei, soldaţi în maşini echipate cu mitraliere au supravegheat zona.
„Demisia sau spânzurătoarea”, mai scria pe o pancartă. Protestatarii au incendiat mobilier stradal şi poliţia a lansat zeci de doze de gaze lacrimogene.
Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor adunaţi în faţa Parlamentului.
Au explodat circa 2.700 de tone de nitrat de amoniu depozitate de şase ani în condiţii necorespunzătoare în portul capitalei libaneze.
Sute de mii de locuitori ai Beirutului au rămas fără adăpost. 21 de persoane sunt încă date dispărute. Douăzeci de oameni au fost reţinuţi până acum în legătură cu explozia.
Mâine va avea loc videoconferinţa donatorilor în sprijinul Libanului. Actiunea caritabilă este organizată de Națiunile Unite şi de Franţa. România a trimis deja în Liban 8 tone de ajutoare medicale.
UPDATE
Premierul libanez Hassan Diab a anunţat sâmbătă seara că va propune organizarea de alegeri legislative anticipate, pe fondul manifestaţiilor de protest declanşate după explozia de marţi din Beirut, de care libanezii consideră că se face responsabilă clasa politică, transmite AFP.
Şeful guvernului a estimat într-un discurs televizat că doar "alegerile anticipate pot permite ieşirea din criza structurală", menţionând că este gata să mai stea la putere "timp de două luni", timp în care forţele politice ar urma să ajungă la un acord cu privire la acest subiect.
Anunţul său survine în contextul în care mii de libanezi au ieşit în stradă sâmbătă la Beirut, cerând "răzbunare" şi "căderea regimului".