Marea Britanie urmează să părăsească UE pe 29 martie 2019, însă având în vedere că planurile prim-ministrului Theresa May privind Brexitul nu au fost încă acceptate, unii legislatori, lideri de sindicate şi din domeniul afacerilor susţin tot mai mai mult că oamenii trebuie să aibă ultimul cuvânt.
Primarul Londrei, Sadiq Khan, cere organizarea unui nou referendum privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană, adăugând că demersul său este susţinut de ceea ce este cunoscut drept „People’s Vote” (votul poporului, n.r.).
May a spus în repretate rânduri că exclude organizarea unui noi referendum, după cel care a avut loc în 2016. Ea a precizat că membrii Parlamentului trebuie să voteze un acord final.
Într-un articol publicat în ediţia de duminică a Observer, Khan a învinuit felul în care guvernul a gestionat negocierile şi a spus că ameninţarea la adresa standardelor de viaţă, economiei şi locurilor de muncă este prea mare ca oamenii cu drept de vot să nu aibă un cuvânt de spus.