Ministrul rus al Apărării a invocat „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei, spunând că armata rusă „nu ocupă” țara, scrie Agenția France Presse citata de Le Figaro
Rusia își va continua ofensiva în Ucraina până când obiectivele sale vor fi atinse, a anunțat marți, 1 martie, ministrul Apărării Serghei Șoigu, acuzând încă o dată armata ucraineană că folosește civilii ca „scuturi umane”.
Pe măsură ce numărul victimelor civile în Ucraina crește, el a negat că forțele ruse vizează infrastructura sau locuințele civile, dar a spus că forțele ucrainene le foloseau ca scuturi pentru a se proteja de atacurile rusești.
„În curțile clădirilor din apropierea școlilor și grădinițelor sunt instalate mai multe lansatoare de rachete, mitraliere de calibru mare”, a spus Serghei Şoigu.
Președintele rus Vladimir Putin făcuse aceleași acuzații, alimentând temerile de creștere a atacurilor asupra zonelor urbane.
La Russie continuera son offensive en Ukraine jusqu'à ce que ses objectifs soient atteints a annoncé le ministre de la Défense, Sergueï Choïgou, invoquant la "démilitarisation" et la "dénazification" du pays #AFP pic.twitter.com/lyXNQPJKML
— Agence France-Presse (@afpfr) March 1, 2022